Turul României 2020: cicliștii vor parcurge 800 km, traversând unele dintre cele mai spectaculoase zone ale României

118

Federația Română de Ciclism, alături de Ministerul Tineretului și Sportului și Auchan Retail România, în calitate de partener principal, anunță debutul celei de-a 53-a ediții a Turului României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din Sud-Estul Europei și cel mai important eveniment sportiv internațional din țara noastră, în 2020. Competiția, inclusă în calendarul competițional al Uniunii Cicliste Internaționale, la categoria 2.1, va fi derulată în intervalul 8-13 septembrie și își propune să alinieze la start aproximativ 20 de echipe de cicliști ce vor parcurge un total de peste 800 km, traversând unele dintre cele mai spectaculoase zone ale României. 

„Cu mult entuziasm facem acest anunț: Turul României se va desfășura și în acest an, deși aveam emoții legate de organizarea acestuia, în contextul actual. Ediția cu numărul 53 va fi una captivantă, dedicată, ca și până acum, atât amatorilor de ciclism, cât și profesioniștilor din țară și din străinătate. Am pregătit un traseu spectaculos, în 5 etape, care trece și prin Transfăgărășan. Nu doar că ne dorim să promovăm România, dar ne propunem să încurajăm cât mai mult și spiritul de echipă, forța și curajul în depășirea propriilor limite. Îi așteptăm, așadar, pe toți iubitorii de ciclism să ni se alăture în cea mai importantă competiție de gen din România, unde sigur că ne vom întâlni respectând toate normele de igienă și de siguranță impuse. Încă nu știm dacă vom putea să organizăm concursul cu spectatori în contextul dat, însă promitem să ne revanșăm prin transmisiuni zilnice în direct”, a declarat Eduard Novak – Președintele Federației Române de Ciclism. 

Asemenea altor competiții cicliste europene care își continuă tradiția – Turul Italiei, Turul Franței etc., și Turul României va fi organizat anul acesta, respectând un set de reguli stricte privind măsurile sanitare redactat în concordanță cu reglementările Uniunii Cicliste Internaționale, Guvernului României și Ministerului Sănătății. 

Turul României este sprijinit de Auchan Retail România, în calitate de partener principal, pe baza unui parteneriat de lungă durată încheiat cu Federația Română de Ciclism. Acest demers reprezintă o continuare a programelor de responsabilitate dedicate societății românești, derulate de Auchan alături de furnizorii săi care au decis să devină sponsori ai acestui proiect. În acest sens, o serie de acțiuni, produse dedicate și proiecte speciale sunt prevăzute în magazinele Auchan și pe auchan.ro pe întreaga durată a competiției. 

Un traseu de peste 800 km construit în jurul unor zone emblematice pentru turismul României 

Turul României va debuta cu o cursă-prolog în Timișoara, aceasta fiind urmată de 5 etape: Timișoara – Oradea, Oradea – Cluj-Napoca, Târgu Mureș – Lacul Sf. Ana, Brașov – (Transfăgărășan) – Curtea de Argeș, iar etapa finală se va desfășura la București. 

Cu aproximativ 120 de cicliști invitați care se vor lupta pentru celebrul tricou galben, cursa promite să fie un eveniment menit să promoveze ciclismul, ca sport practicat la nivel de performanță, dar și mersul pe bicicletă în rândul populației, frumusețile României și turismul românesc.

Totodată, organizatorii, alături de partenerii acestei ediții, își propun să reediteze, la un nivel superior, succesul evenimentului de anul trecut, care s-a bucurat de participarea echipelor naționale ale României, Poloniei, Slovaciei, Rusiei și Estoniei, precum și a echipelor continentale Team Novak (România), Lokosphinx (Rusia), VosterATS Team (Polonia), Giotti Palomar Victoria (România), LKT Team Brandenburg (Germania), CCC Development Team (Polonia), Pannon Cycling Team, Elkov Author (Cehia), Friuli Cycling Team (Italia), Team Illuminate (SUA), Monkey Town a Bloc CT (Olanda). Cele cinci etape din 2019 (Cluj – Sighișoara. Brașov – Focșani, Buzău – Târgoviște, Ploiești – Piatra Arsă (prin TransBucegi – Drumul Babelor) și București au însumat o lungime de 689 kilometri. 

Despre Turul României

Turul României sau „Mica Buclă” este cea mai importantă competiție ciclistă din România. Prima ediție a Turului, câștigată de echipa Bulgariei, a avut loc în 1934, pe o distanță de 1026 de kilometri, având 7 etape. Originile Turului datează însă de la începutul secolului trecut. În august 1910, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobila” a organizat Circuitul Munteniei, la care au participat 18 concurenți, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-Butimanu-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima ediție a Turului României, țara noastră devenind a șasea din lume cu propriul tur național. Din 1950 până în 1974, Turul României a fost organizat cu regularitate, urmat de o perioadă de pauză până în 1983. Din 1984, a fost reluată organizarea Turului. Cea mai rapidă cursă parcursă în cadrul Turului României a fost în 1974, între Pitești și București, când cei 109 kilometri au fost parcurși cu o medie de 52,516 km/h. Mircea Romașcanu și Constantin Dumitrescu, două legende ale ciclismului românesc, au câștigat fiecare de 3 ori Turului României, fiind cel mai mare număr de victorii individuale. 

Ediția din acest an, susținută prin partenerul oficial Auchan Retail România, se va desfășura în perioada 8-13 septembrie. În cadrul competiției, vor fi acordate o serie de tricouri distincte: tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul alb (cel mai bun U23), tricoul roșu (cel mai bun sprinter), tricoul verde (King of the Mountain) și tricoul albastru (cel mai bun român).

Mai multe informații despre Turul României 2020 sunt disponibile: http://turulromaniei.com

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentUn startup din Cluj lansează Flamingo, o aplicație de precomenzi la restaurante
Articolul următorTIFF 2020, prima ediție în care toate proiecțiile vor avea loc în aer liber, în peste zece locații

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.