Suedia are aere de regină. La metrou, o cucoană cu capul învelit într-un animal cu moarte de firmă, păşeşte troncănind alături de escortă. Sunt doi Ken de vreo 24 de ani, paznici ai unei Barbie cu etichetă regală.
Dimineaţa în Stockholm te poate prinde cu capul atârnat de un mare semn de întrebare. E momentul în care te uiţi la ceas plin de speranţă că ai timp să te pregăteşti pentru excursia pe apă de la 12:30. E prima zi din viaţa ta în care te grăbeşti să prinzi barca. Şi o prinzi.
Plăteşti 250 de coroane primului morocănos pe care îl vezi în 2 zile de Suedia şi îţi găseşti o masă la etaj, acolo unde, timp de 3 ore, îi vei deranja pe colegii de excursie cu logoree românească şi hihihiuri când te serveşti cu 3 farfurii de la bufetul suedez. Struguri negri, 4 feluri de brânză, îngheţată de ciocolată şi fragi – acesta e desertul despre care, la coborâre, afli că valorează 100 de coroane. Te uiţi în geantă şi constaţi că ai uitat în România mustrările de conştiinţă. Suedia continuă.
Are lebede şi biciclete verzi, cafea la pahar de vodkă şi steluţe aurii pe acoperişuri. Uneia îi faci poză ca, atunci când o vei revedea, să te gândeşti că e o stea căzătoare cu rău de mare. Te plimbi pe străzi înguste şi urci în trenuri scurte, te miri de maşinile fără claxoane şi de pietonii care zâmbesc şoferilor de fiecare dată când trec (legal sau ilegal), ajungi într-un cimitir în care crucilor le-au luat locul busturile, îngerii şi inimile de piatră şi faci poză unui banner pe care scrie „Freedom is about our right to question everything”. Găseşti ciudată atitudinea controlorului care te roagă zâmbind să îi plăteşti amenda. Ţi-e cald şi peste o oră ai degetele albastre de frig, ca seara să fie iar primăvară şi noaptea să ningă mărunt. Numeri sălile de fitness şi îţi spui că tu nu ai mai făcut demult sport. Zâmbeşti zâmbitorilor care fac jogging la toate orele de pe ceasul tău şi te întrebi în ce limbă flirtează un pescăruş cu o lebădă.
Un weekend Erasmus
Când ştii că orele suedeze zboară mai repede ca pescăruşii, laşi oboseala acolo unde ai lăsat şi mustrările de conştiinţă şi închizi ochii doar ca să te învârţi în faţa Muzeului Dansului. Îţi foloseşti o bucată de energie ca să rezişti stresului cu care ai înaintat în club pe lângă coada de la bilete şi explici unui turc în engleză de ce unii oameni apar doar un moment în viaţa noastră, după care se duc mai departe cu tot cu parfum, dans şi zâmbet. Vorbeşti cu italianul căruia în buzunar îi sună telefonul găsit pe jos şi păstrat la sfatul românesc al unei fete cu planuri de plecat în Kazahstan. Între seară şi dimineaţă, Dumnezeu ştie precis ce-a fost vis şi ce s-a întâmplat, aviz pişului din scara de bloc de lângă metrou.
Într-un weekend de Erasmus scapi de unele idei preconcepute ca să faci loc altora. De exemplu, nemţii dau cu aspiratorul după italieni, franţuzoaicele preferă somnul unei nopţi în Stockholm, italienii pun ă sau o (shită, of corso, popcorno) după fiecare consoană englezească, suedezii n-au coşuri şi palatul regal n-are camere de supraveghere.
După captain puff, iuhuuuhuuuuri şi ochi holbaţi la tot ce-i altfel, vine momentul în care îi explici lui Arthur ce frumoasă ar fi lumea dacă nu ar exista banii. Mirat, el se grăbeşte să-ţi argumenteze de ce ar fi imposibilă această lume. Tu îi spui că banii n-au suflet, dar oamenii da. El îţi spune că nu înţelege şi că oricum e prea obosit pentru discuţia asta. Tu zâmbeşti şi scoţi din geantă unul din motivele pentru care lumea ar fi minunată dacă lucrurile materiale nu ar prima celorlalte.
România în Stockholm
Era a treia seară de Suedia, iar începutul anunţa de pe la ora 6 o unire fructuoasă între Oltenia, Ardeal, Dobrogea şi Muntenia. Departe de graniţele din care fac parte, regionalismele româneşti se împletesc într-o străineză frumoasă de muzică rock, cartierul poeţilor, poveştile cu peştele împuţit şi zâmbetele de la lumina unui bec de bucătărie. Reţetei i se adaugă bere la draft şi sentimentul singurei şanse şi rezultă un karaoke pe Cranberries şi un zombie de melodie. Emoţii în loc de note înalte, playback pe vocile publicului şi dans de umplutură, doar-doar s-o termina odată momentul muzical de penibil. Noroc cu suedezii zâmbesc mult.
Pentru un român în Suedia, anotimpurile nu ţin cont de calendar, maidanezul e o rasă rară, întâlnirea cu Gabi din Mureș nu e surprinzătoare, la fel cum nu e nici „căsuţa noastră”, cântată la acordeon şi vioară. Gabriel are un pahar de plastic pe care îl întinde mormănind sub nasul călătorilor cu metroul. „ – N-am bani”, „ N-ai bani?…”, şi Gabi vorbeşte în singura limbă pe care o cunoaşte. Zice că nu îi merge bine, că Suedia e prea scumpă şi că îi este ruşine să cerşească. E prima dată când o face şi vrea să se întoarcă în România. Până când paharul se va umple cu bani de bilet spre casă, el va spune Tack! la fiecare zdrăngănit nou de coroană.
De pe podul liftului Katarina (suedeză: Katarinahissen), oraşul e jucăria pe care părinţii nu-şi permit să ţi-o cumpere. Îţi lipeşti nasul de vitrină şi fotografiezi mental norii înfipţi în acoperişurile ascuţite, liniştea, valurile cu luminiţe, bărcile, podurile, pomii uriaşi, trecerile de pietoni, palatul regal, străzile largi, pescăruşii somnoroşi, turiştii miraţi şi celelalte, pe care ţi le vei aminti la fiecare gând trimis spre Polul Nord.
Pa, Suedia
Plec din ţara în care Pär Lagerkvist i-a dat lui Baraba viaţa pe care Biblia nu i-a dat-o.
E rece vântul, rucsacul e greu de pietrele furate de pe unul din maluri, stomacul se-ntoarce pe cealaltă parte să caute un loc cu 0% alcool, gândul te muşcă de buză, energia se poartă ca o stafidă frustrată şi regreţi că iar n-ai ştiut de unde se opreşte timpul. Din avion, Suedia arată ca o prăjitură tăiată de o mână de fată nemăritată. Între felii, apă în care eşti sigur că trăiesc peştişori aurii.
Te îndepărtezi de ea cu tăria grasului la dietă. Aţipeşti preţ de câteva mii de kilometri de nori şi te trezeşti în aburii celei mai bune tocăniţe din lume.
