Viziere gratuite pentru medici, produse în România de către un grup de tineri antreprenori

299
Vizieră de protecție a feței, care poate fi folosită de doctori pentru a se proteja de noul coronavirus, realizată de un grup de tineri din România.

Un grup de tineri fondatori de startup-uri au prototipat o vizieră de protecție a feței, ușor de fabricat, și care poate fi folosită de doctori pentru a se proteja de noul coronavirus. Proiectul se numește viziere.ro și are cereri de la mii de doctori care au nevoie de materiale de protecție în acest moment, scrie start-up.ro. Viziera concepută va fi gratuită și disponibilă în măsura posibilităților de producție.

Demersul are acum mare nevoie de voluntari, coordonatori, sponsorizări în bani și materiale precum și de centre CNC regionale. Inițiatorii proiectului invită cadrele medicale, ambulanțieri, farmaciștii, personalul DSU, jandarmii sau oricine are nevoie în activitatea sa de viziere, dar și persoanele care doresc să susțină acest demers, să completeze formularele de pe site.

“Dorim să facem următorul pas: să trimitem viziere acolo unde este nevoie de ele, concret să le donăm în măsura în care obținem sponsorizări. Facem un apel către toți cei care vor să ne ajute, să ne contacteze prin intermediul site-ului., anunță inițiatorii proiectului, care au listat pe site-ul lor și un cont unde se pot face donații.

COVID-19 reprezintă un risc pentru populație dar și pentru cadrele medicale și tot personalul implicat în combaterea acestui virus. Datorită ritmului alert, stocurile vizierelor din comerț au fost epuizate. Până în acest moment cei de la viziere.ro au primit peste 3.000 de cereri pentru producerea a peste 20.000 viziere de la cadre medicale, ambulanțieri, farmaciști, personal DSU sau jandarmi care se află în prima linie de acțiune iar cifrele cresc gradual.

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentO cafenea din Cluj se adaptează contextului și organizează prezentări online la o cafea livrată acasă
Articolul următorDemo Nights Cluj, Online Edition: startup-urile clujene fac pitch de la distanță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.