Zaiafet pe Lună: spectacole live de muzică, ateliere interactive și dezbateri privind sustenabilitatea

34

Asociația Verde-n Față revine cu a doua ediție Zaiafet pe Lună, primul festival zero waste din România, care aduce sustenabilitatea și arta în armonie.

Evenimentul de desfășoară în perioada 28-30 iulie 2023, în parcul istoric Teleki din Luna de Jos, la 30 km de Cluj-Napoca.

Zaiafet pe Lună este un eveniment dedicat întregii familii, oferind o gamă variată de activități care combină arta, sustenabilitatea și educația. Iată câteva dintre activitățile principale care vor avea loc pe parcursul celor trei zile de festival: 

Publicul va avea ocazia să se bucure de spectacole live oferite de artiști și talente emergente din diverse genuri muzicale, cum ar fi: Ada Milea Concert în 4, Koszika & The Hotshots, Roana Red Project, 7th Sense, mulți alții. De asemenea, vizitatorii festivalului vor putea participa la ateliere interactive, precum Reciclare, Șervetele cerate, Țesătorie manuală, Creme naturale pentru corp, Recunoașterea păsărilor, Kokedama, Meditație, Dans, Comunicare autentică, Escaladă in Arbori Seculari, Acroyoga, Aerial silk, Parkour, Tobe Africane etc.

De asemenea, vor exista activități speciale pentru copii, prin care aceștia se vor bucura de o gamă variată denumită Școala Pădurii, inclusiv o zonă de joacă special amenajată, tiroliană, un Book Corner tematic (ecologie și dezvoltare personală) și spațiu de creație, care îi vor inspira și le va încuraja creativitatea.

Festivalul va găzdui discuții și dezbateri privind aspecte esențiale ale sustenabilității, încurajând schimbul de idei și promovând soluții durabile. Vom aborda subiecte precum Managementul deșeurilor (Circulo Waste Management), Combaterea risipei alimentare (Clujul Sustenabil), Arhitectură pasivă (Woodstructure), modă sustenabilă (Velements) și multe altele. Speakerii noștri sunt exemple vii ale bunelor practici în societate. 

Pentru cei care doresc să petreacă mai mult timp în atmosfera festivalului, am amenajat un camping dotat cu dușuri și toalete, asigurând astfel confort în mijlocul naturii.

De asemenea, festivalul va dispune de un food court special, unde producători locali și Clubul Gastronomic Transilvan vor oferi o varietate de preparate slow food. Pe lângă aceasta, va fi disponibil și un bar cu produse naturale, unde se vor putea degusta băuturi și cocktailuri.

Festivalul Zaiafet pe Lună are ca obiectiv principal minimizarea impactului asupra mediului și eliminarea totală a risipei. Prin urmare, evenimentul se desfășoară în conformitate cu cele 5 principii de bază: refuz, reducere, refolosire, reciclare și compostare. Consumul de produse de unică folosință este evitat pe toată durata festivalului, iar participanții sunt încurajați să aducă propria veselă reutilizabilă.

Transportul în comun este asigurat între Cluj-Napoca și Luna de Jos, pentru a facilita accesul la festival.

Informații suplimentare despre achiziționarea biletelor, conceptul festivalului, program și activități pot fi găsite pe site-ul oficial zaiafetpeluna.ro, precum și pe paginile de social media @zaiafetpeluna.

Referințe

zaiafet-pe-luna-logo
  • Luna de Jos, Județul Cluj

Zaiafet pe Lună, primul festival zero waste din România vezi mai mult

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentCâștigători BAFTA și EFA, 20 de tineri designeri și entertainment de top la Electric Castle 9
Articolul următorConsorțiu pentru învățământ dual, cu USAMV Cluj lider de proiect, finanțat cu 21,12 mil € prin PNRR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.