Asociația MiniMASS (Someș Delivery), Asociația Societate Organizată Sustenabil (SOS) și Asociația Clujul Sustenabil și-au unit forțele în cadrul campaniei Someșul | Culoar Verde-Albastru, o propunere pentru transformarea râului într-un culoar natural protejat și apropierea locuitorilor de acesta prin reamenajări, activități, dezbateri și evenimente pe teme de sustenabilitate.
Pe termen scurt asociațiile urmăresc să activeze câteva zone noi de-a lungul Someșului, să igienizeze un segment mai mare de râu și să angreneze locuitorii și administrațiile zonei metropolitane în aceste procese de apropriere, iar pe termen mediu doresc să definească strategii / studii / ghiduri care pot susține o dezbatere continuă interinstituțională care poate duce, pe termen lung, la dezvoltarea celui mai mare spațiu public din România.
„Când propunem un coridor verde-albastru la nivelul Clujului metropolitan, vrem să implicăm cetățenii în crearea celui mai mare spațiu public din România pe malul Someșului. Asta înseamnă nu doar pistă de biciclete din Gilău până în Bonțida, ori coridoare pietonale, ci și spații verzi și de joacă la râu, parcuri și arii naturale urbane, plus apă curată, nepoluată de deșeuri, în care să ne îmbăiem”, spune Adrian Dohotaru, dir. ex. Asociația Societate Organizată Sustenabil – S.O.S, campania SOS Someșul nostru.
Hartă participativă și concurs de proiecte în Florești
Ca prime acțiuni către un culoar verde-albastru metropolitan, a fost lansată o hartă participativă și un concurs de soluții și proiecte în Florești. Propunerea către autoritățile clujene este ca tema de concurs pentru amenajarea Someșului la nivel metropolitan să se facă participativ. În sensul acesta, organizatorii cer pentru 2022 o ediție tematică la nivel metropolitan de bugetare participativă cu tema Someșului. În plus, propun un Consiliu al Apei, care aduce reprezentanți ai autorităților, specialiști și societate civilă care deliberează cu privire la viitoarele amenajări și are rolul de a genera și apoi susține viitoarele principii de conectare urbană prin intermediul culoarului Someșului mic.
Propunerea pentru Florești vine în continuarea concursului anual de proiecte organizat de Someș Delivery ce aduce la un loc arhitecți, artiști și iubitori de natură mai aproape de Someș. Pentru prima oară concursul nu se limitează doar la segmentul de râu din oraș, ci duce ideile iubitorilor de Someș în amonte, la Florești, revine în Cluj pentru a doua etapă și continuă în aval, la Apahida. Se caută intervenții eficiente, funcționale și estetice în spațiile publice ale malurilor râului, sunt încurajate inițiativele experimentale, inovatoare, originale.
„Nu mai putem discuta despre Someșul mic fără să facem referire la un segment mai lung al culoarului acestuia, cel puțin la nivel metropolitan. Acest râu leagă toate așezările într-un mod organic și această legătură poate fi amplificată și protejată. De la Beliș până la Bonțida, și mai departe, ne bucurăm de prezența acestui râu ca simpli locuitori. Administrațiile locale pot amplifica politica de deschidere a tuturor localităților spre râu prin noi strategii urbane”, spune Marius Cătălin Moga, Președinte Asociația MiniMASS – Someș Delivery
Înscrierile sunt deschise până pe 4 august, iar rezultatele vor fi anunțate pe 13 august. Regulamentul concursului și formularul de înscriere sunt disponibile pe somesdelivery.ro.
Prin Harta Someșul din Cluj, o hartă comună și participativă, zona necunoscută a Someșului poate fi explorată și înțeleasă ca apoi să fie inclusă în strategia de dezvoltare a orașului. Prin propunerile lor, clujenii pot să semnaleze locuri mai puțin cunoscute pe malul râului, plăcute pentru activități de relaxare, tranzit, manifestări culturale, dar și locurile care au devenit focare de deșeuri, locuri unde e nevoie de intervenție imediată, pentru a atrage atenția autorităților.
Harta participativă poate fi completată și consultată pe somesdelivery.ro/harta-somesul-dn-cluj/. De asemenea, pentru cei interesați de concurs, acesta conține și sugestii de locuri pentru amenajări în zona delimitată în amonte de delta formată de Canalul Someșului Mic la vărsare în Barajul Florești și în aval de zona mlăștinoasă din vecinătatea Companiei de Apă, locul de desfășurare Someș Delivery Florești în 2021.
Activitățile propuse în luna august
Pentru că una dintre mize este tranzitul cu bicicleta în zona metropolitană și organizatorii doresc cea mai mare pistă de biciclete din România, împreună cu Electric Castle și Clubul de Cicloturism Napoca, invită publicul anul acesta să pornească spre festival într-un mod sustenabil și plăcut, cu bicicleta. Cei care se înscriu vor primi acces în festival. Mai multe detalii vor fi publicate în curând pe paginile de Facebook Electric Castle și Someș Delivery.
Tura cu biciclete până la Bonțida face parte dintr-o serie de acțiuni prin care încurajează tranzitul și chiar turismul pe bicicletă. La începutul lunii iulie, a avut loc un al tur ghidat cu bicicletele până în zona Măguri-Răcătău, la izvoarele Someșului Rece, iar mai multe informații și imagini puteți găsi aici: facebook.com/SomesDelivery/photos
Campania Someșul | Culoar Verde-Albastru face parte din programul „Cu apele curate” implementat cu sprijinul Lidl România și își propune transformarea râului într-un culoar natural protejat și apropierea locuitorilor de acesta prin activități, dezbateri și evenimente pe teme de sustenabilitate.
Activitatea și propunerile campaniei Someșul | Culoar Verde-Albastru pot fi urmărite și pe paginile:
Someș Delivery – facebook.com/SomesDelivery/
Societate Organizată Sustenabil, campania Someșul Nostru – facebook.com/ClujulSustenabil
Clujul Sustenabil: facebook.com/somesulnostru
Referințe
Someș Delivery e un proiect independent care provoacă și testează ideile comunității pentru integrarea Someșului în viața orașului Cluj-Napoca. vezi mai mult
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.