Aproape 20 de manageri și antreprenori au început cursurile la TEE Executive MBA din Cluj-Napoca

226

A opta generație de cursanți a început pe 9 februarie 2022 programul Executive MBA acreditat de Universitatea Buckingham și organizat în Cluj-Napoca de Transilvania Executive Education. Programul este 100% britanic, predat de experți internaționali și români cu experiență academică și de business.

Transilvania Executive Education (TEE) este un proiect educațional care reunește comunitatea academică și mediul de business din Cluj-Napoca și Transilvania, propunându-și să contribuie la dezvoltarea comunității de business locale și la facilitarea înțelegerii dinamicilor mediului de business global prin educație de calitate bazată pe dezvoltarea și aplicarea gândirii critice și conectarea oportunităților locale cu piața internațională de idei.

Cei aproape 20 de manageri și antreprenori care vor studia la Executive MBA lucrează în domenii precum: financiar-bancar, IT, marketing, energie, aviație, industria ambalajelor, fabricarea de utilaje industriale, livrare etc., și sunt din Cluj-Napoca, Baia Mare, Bistrița, Sibiu și Tîrgu Mureș. Media de vârstă a acestei grupe este de 39 de ani, iar cea a anilor de experiență în management, de 16 ani. Trei dintre cursanți sunt bursieri, datorită implicării Băncii Transilvania și a Evergent Investments.

Începând cu acest an, Executive MBA predat în Cluj-Napoca are un nou partener educațional, Universitatea Buckingham din Marea Britanie, dar și o nouă structură: 36 de ore de predare față-în-față se derulează pe parcursul a 4 zile, o dată la 6 săptămâni. Au fost introduse în curriculă trei module noi, relevante pentru mediul de afaceri din România: Guvernanță și etică în afaceri, Strategiile disruptive ale noilor modele economice, și Inovarea mediului de afaceri. Alumni ai programului, dar și experți români implicați în proiecte academice internaționale s-au alăturat grupului de profesori internaționali formați din experți din peste 8 universități.  

„Anul acesta aniversăm 8 ani de la lansarea programului de Executive MBA, perioadă în care peste 160 de studenți au urmat cursurile școlii noastre de business. În cea de a opta grupă de cursanți am reușit să atragem persoane extrem de talentate, care lucrează în companii cu impact și valoare pe piața din România și nu numai. Acest succes se datorează într-o mare măsură colaborării și implicării mediului de afaceri din Cluj și a comunității academice în construirea unui parteneriat solid. Dorim să consolidăm și să dezvoltăm acest parteneriat în anii care vin.”, spune Dr. Andrew Taylor, director Executive MBA.

Transilvania Executive Education a fost lansată în 2015 de Universitatea Babeş-Bolyai, Banca Transilvania și Electrogrup. De-a lungul anilor s-au alăturat acestui demers educațional Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Emerson, Endava, Camera de Comerț Româno-Britanică (BRCC) și Camera de Comerț Româno-Olandeză (NRCC).

Referințe

tee
  • Regele Ferdinand 22-26, et. 3, Cluj Hub, Cluj-Napoca

Transilvania Executive Education (TEE) este un proiect educațional care reunește comunitatea academică și mediul de business din Cluj-Napoca și Transilvania. vezi mai mult

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentProgram de incubare în sprijinul ONG-urilor mici, pentru colectarea de resurse financiare necesare activității lor
Articolul următorSustainCityHack: hackathon pe teme de sustenabilitate urbană și dezvoltare durabilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.