Caravana taberelor de schi adaptat persoanelor cu dizabilități, ajunge la Cluj, pe pârtia Buscat

55

Între 29 ianuarie și 3 februarie 2023, antrenorii și voluntarii Caiac SMile, alături de asistenți medicali și kinetoterapeuți vor fi pe pârtia de schi Buscat Ski Resort, din județul Cluj, pentru cea de-a doua tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilități. Cei cinci beneficiari ai taberei vor fi îndrumați de monitorii de schi cu dizabilități și de voluntarii și antrenorii asociației din Satu Mare și, la finalul perioadei, vor putea schia independent, folosind monoschiul.  

Pe lângă cele cinci persoane înscrise în tabăra specială, vor putea schia și alți oameni cu dizabilități care au optat pentru o zi pe pârtie. Organizatorii îi invită la Buscat și pe cei care nu s-au înscris încă în platforma online și anunță că înscrierea pe site-ul caiacsmile.ro se poate face chiar de pe pârtie. Pentru ei, echipa Caiac SMile va fi prezentă luni, 30 ianuarie, miercuri, 1 februarie și joi, 2 februarie (marți, 31 ianuarie, programul este dedicat integral celor din tabăra permanentă și persoanelor nevăzătoare), între orele 11:00 și 16:00.

Noi vom fi pe pârtie în fiecare zi și vom coborî de câte ori este nevoie alături de prietenii noștri speciali. Foarte multe persoane cu dizabilități s-au înscris pe site-ul nostru. Din experiența primei tabere, știm că sunt și persoane care nu s-au înscris. Noi îi așteptăm pe toți să ne bucurăm împreună de zilele de iarnă!

Și, fiindcă avem parteneri care ne iubesc, vă anunțăm că, la Buscat Ski Resort, beneficiarii noștri au gratuitate pentru tot ceea ce presupune acest sport: ski pass-urile și echipamentele (clăpari, căști, ochelari, iar pentru însoțitori și schiuri) sunt puse la dispoziție de reprezentanții pârtiei, cărora le mulțumim – și pentru ajutor, dar și pentru imensa muncă depusă pentru a avea condiții într-o perioadă în care zăpada pe pârtii a devenit o raritate”, a declarat Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac SMile. 

Obiectiv ambițios pentru Caiac SMile, pentru sezonul de iarnă

Obiectivul asumat de Caiac SMile pentru acest sezon de iarnă a fost ca 1.000 de persoane cu dizabilități să se bucure de sporturile de iarnă și să schieze cu ajutorul monoschiului, pe pârtiile accesibilizate anterior în cadrul programului ”Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze”, derulat în sezonul 2021-2022. 

Acest obiectiv a fost atins deja, dar reprezentanții asociației anunță că persoanele speciale care vor să li se alăture pe pârtii, o pot face în continuare, după înscrierea pe site-ul caiacsmile.ro.

Interesul oamenilor speciali pentru acest proiect de iarnă a fost unul foarte mare. Nu ne așteptam ca cele 1.000 de locuri pe care ni le-am stabilit drept obiectiv să se ocupe atât de repede. S-au înscris oameni cu cele mai diverse dizabilități și nici nu putem spune cât de bucuroși suntem că putem să mergem pe pârtiile pe care am mai fost deja în sezonul trecut și să schiem împreună cu ei. Îi invităm pe toți cei care vor să se bucure de zăpadă și de independență pe pârtie să vină alături de noi. Înscrierea pe site este extrem de simplă. O pot face chiar de la baza pârtiei și apoi să pornească în aventură”, a completat Ionuț Stancovici. 

Programul următoarelor tabere 

Proiectul, care a debutat în 15 ianuarie 2023, la Cheile Grădiștei, se va desfășura pe toată perioada sezonului 2022-2023, după următorul program:

  • 5 – 10 februarie, Poiana Brașov;
  • 12 – 16 februarie, Păltiniș, Sibiu;
  • 26 februarie – 3 martie și 5 – 10 martie, Cheile Grădiștei;
  • 12 – 17 martie, Cavnic.

Referințe

buscat-ski-resort-cluj (3)

La aproximativ o oră distanță de Cluj-Napoca se află locul perfect pentru o scurtă escapadă din oraș în mijlocul naturii. vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentCERT-Transilvania: rezultatele proiectului social “Oul sau Găina?”, derulat în beneficiul familiilor nevoiașe din Apuseni
Articolul următorInstitutul de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca a fost dotat cu noi echipamente medicale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.