REplasticHack: concurs de soluții pentru tranziția la economia circulară

461

În perioada 26-28 martie 2021, Ambasada Franţei în România și Institutul Francez din România organizează un hackathon online având ca tema tranziția la economia circulară, #REplasticHack: REduce-REuse-REcycle. Hackathon-ul a fost iniţiat cu ocazia celei de-a 10-a ediţii a Întâlnirilor Europene din Transilvania, care reunește actori ai dezvoltării teritoriale din România și Franţa. 

“Plasticul este fantastic? Din 2015, au fost produse peste 6,9 miliarde de tone de deșeuri din plastic. Doar 9% au fost reciclate, 12% incinerate, iar 79% au fost acumulate în gropi de gunoi sau în natură. Peste 40% din plasticul produs este utilizat o singură dată înainte de a fi aruncat. Ce politici publice ar trebui puse în aplicare pentru a limita consumul de plastic? Cum reducem producția de ambalaje de plastic la sursă și cum promovăm refolosirea și reciclarea plasticului? Ce rol pot juca întreprinderile, societatea civilă și cetățenii?”, este contextul hackathon-ului, anunțat de organizatori pe pagina evenimentului.

Co-organizat de Ambasada Franţei / Institutul Francez în România, Cluj Hub și Romanian Tech Startups Association (ROTSA), #REplasticHack se adresează experţilor în dezvoltare teritorială și în economia circulară, reprezentanţilor instituţiilor publice, antreprenorilor, reprezentanţilor societăţii civile, cadrelor universitare și studenţilor.

“Contextul pandemic actual a impus fără dar și poate modul în care producem dar și modul și cantitatea în care consumăm anumite produse. Acest fapt are un impact direct asupra mediului și totodată asupra climei. Astăzi, accentul se mută pe economia circulară prin stimularea competitivității economice oferind consumatorilor posibilitatea de a face alegeri conștiente, durabile și în beneficiul mediului înconjurător. Modul în care folosim și reutilizam resursele este o datorie de moralitate și de etică a noastră, a tuturor. Societatea viitorului înțelege necesitatea tranziției către o economie verde ce poate fi proiectată prin digitalizare și implementată cu responsabilitate. În acest context, evenimentul #REplasticHack: REduce-REuse-Recycle își propune să dezvolte colaborarea între principalii actori ai ecosistemului pentru identificarea de soluții inovatoare ce vor putea fi luate în considerare pentru acțiuni viitoare în vederea reducerii folosirii plasticului și reciclării acestuia.” , a declarat Cristiana Bogățeanu, Director ROTSA, unul dintre co-organizatori evenimentului.

ROTSA – Romanian Tech Startups Association este o organizație umbrelă care își propune să promoveze, sprijine și să reprezintele interesele startup-urilor de tehnologie din România. ROTSA reunește principalii actori ai ecosistemului național de startup-uri de tehnologie, facilitându-le comunicarea și crearea de conexiuni și parteneriate între aceștia.

Participanţii la hackathon vor fi invitaţi să dezvolte în 36 de ore, formând echipe multidisciplinare, soluţii inovatoare pentru a limita utilizarea materialelor plastice, în conformitate cu iniţiativele europene din acest domeniu. Ei vor fi susţinuţi de mentori care vor oferi sfaturi și expertiză pe baza propriei experienţe profesionale. Proiectele selectate de un juriu vor fi premiate la sfârșitul hackathonului. 

Înscrierea la eveniment se poate face până în 21 martie (inclusiv) pe pagina evenimentului Facebook #REplasticHack

În 2019, tot în cadrul Întâlnirilor Europene din Transilvania, la Cluj a fost organizat primul hackathon din țară pe tema tranziției către economia circulară. La ediția din 2019 a fost ales ca și proiect câștigător un sistem de recipiente refolosibile, din inox, pentru serviciile de livrare mâncare acasă sau la birou, o soluție care poate rezolva problema majoră a deșeurilor de plastic, în mare parte ne-reciclabil, pe care livrarea de mâncare le generează acum.

Din 2010 încoace, Întâlnirile Europene din Transilvania sunt organizate de către Ambasada Franței, Institutul Francez din România și filiala sa din Cluj-Napoca. Aceste întâlniri sunt susținute de către parteneriate cu autoritățile locale, ONG-uri și companii franceze și românești. Adresându-se unui public divers, au drept obiectiv să stimuleze dezbaterile, să caute soluții și să valorifice proiecte de dezvoltare la scară locală.

Citește și …

Ciuperci comestibile modificate genetic pentru a se hrăni cu plastic, ideea câștigătoare a concursului REplasticHack

Referințe

institutul-francez-cluj

Institutul Francez este un actor important pe scena culturală din Cluj-Napoca, respectiv din Transilvania. vezi mai mult

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentManifest pentru curățenie: malul Someșului și Canalul Morii
Articolul următorAcțiune a civicilor clujeni pentru conștientizarea problemei gunoaielor din satele din jurul Clujului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.