De la yoga la investiții în comunitate: o firmă de IT din Cluj dă tonul schimbării în „afacerile ca de obicei”

218
Sesiune de yoga pe terasa firmei .msg din Cluj

Vara, pe terasa de la .msg de pe strada Brassai au loc evenimente-surpriză care redefinesc ceea ce înseamnă un loc de muncă. Săptămâna trecută, ne-au atras atenția fotografiile de la o sesiune de yoga și am decis să facem o vizită companiei, pentru a afla ce legătură are yoga cu IT-ul și a explora ceea ce pot face firmele din Cluj pentru angajați și comunitate.  

„Evenimentul face parte din conceptul .msg Summer nights / .msg Summer mornings. În perioada iulie – septembrie, în fiecare zi de miercuri, facem un eveniment pe terasă pentru colegii din firmă. Oferim colegilor și un alt mod de a petrece timpul împreună, dorim să le oferim experiențe noi într-un cadru informal.”, ne spune Vlad Groza, PR & Marketing Manager la .msg.

Sesiunea de yoga a fost facilitată de către Darius Moldovan, instructor de yoga la WorldClass și unul dintre cei mai recunoscuți traineri de la noi. Cu o săptămână înainte, a fost invitat un alt instructor de top de la World Class, Marius Berbecuț, care a ținut o prezentare despre „Cum să te antrenezi agile” (agile – termen specific proiectelor IT însemnând re-design frecvent pentru eficiență maximă) în funcție de orele de lucru, stil de viață, metabolism, ceea ce vrei să obții.

Răsfăț de dimineață, la .msg Summer mornings

Summer nights / Summer mornings acoperă zona de divertisment (quiz trivia, karaoke, seri pe terasă cu DJ invitați), cultural-educațională și de sport-nutriție, temele fiind o surpriză pentru angajați în fiecare săptămână, sub motto-ul Let the good times roll!

Evenimentele sunt o surpriză cu atât mai plăcută cu cât sunt alese pe baza unei foarte bune cunoașteri a nevoilor și dorințelor angajaților. Se investește mult în zona de sport deoarece se face mult sport în firmă, există oameni pasionați de munte, de alergat, de ciclism etc.

„Prin toate sesiunile acestea încercăm și ne dorim să dăm informații și experiențe cât mai utile și de ajutor colegilor. Evenimentele noastre sunt cu o valoare adăugată de fiecare dată și cu o valoare educațională.”

Acest gen de evenimente fac parte din cultura organizațională a companiei: „Alegi o companie și pentru cultura organizațională a acesteia. Pentru felul în care te simți acolo dincolo de proiecte, task-uri zilnice și cele 8 ore lucrate acolo. Terasa .msg și evenimentele noastre sunt cunoscute deja în Cluj.” – ne spune Vlad zâmbind.

Implicare în comunitate

Amenajare loc de joacă în curtea școlii de la Aghireșu, in cadrul proiectului .msg Heartwork

Dincolo de evenimentele interne, compania investește mult și în „munca de suflet”: unul dintre programele orientate către comunitate este .msg Heartwork. A doua ediție s-a realizat la Aghireșu Fabrici, unde sâmbăta trecută a fost amenajat un loc de joacă în curtea școlii. Balansoare, leagăne, teren de fotbal, mobilier de picnic, jocuri din cauciucuri și o trambulină uriașă. Anul trecut, echipa .msg a realizat o acțiune similară în Mărișel.

De asemenea, .msg este partener al Clubului Alpin Român, cu care a organizat în acest an pentru a opta oară .msg Maraton Apuseni, cu peste 1.500 de concurenți și de doi ani este promotor al inițiativei Ride2Work, care promovează mersul cu bicicleta la lucru. Anul acesta, au fost adăugate două noi proiecte: unul de împădurire, realizat la Vâlcele la care au participat peste 100 de oameni și s-au acoperit 2,5 hectare de pădure și s-au alăturat programului “O masă caldă”, în parteneriat cu organizația United Way. Prin acest program,  au fost asigurate mese calde și transportul pentru copii care vin din Pata Rât la Școala Gimnazială „Traian Dârjan” din Someșeni.

.msg Maraton Apuseni, realizat in parteneriat cu Clubul Alpin Român

Cum au fost alese evenimentele? „Toate au venit în timp, organic și din partea oamenilor. Hai să vedem ce vrem să facem, cum putem implementa mai bine, ce ni se potrivește, cu ce rezonăm. Poate la anul mai adăugam ceva, încă un proiect. Pe lângă .msg Maraton Apuseni, acțiunea de împădurire și .msg Heartwork pe care vrem să le continuăm, poate la anul ne vine încă o idee sau simțim că mai rezonăm cu ceva. Nu înseamnă că anulăm sau cade de pe listă ceva existent, ci poate să vină ceva nou” , ne explică Vlad Groza.

Continuitate și angajament sincer

Proiect de împădurire la Vâlcele

Pentru a crea un impact pe termen lung, e important ca acțiunile CSR să nu fie punctuale, și exclusiv de sponsorizare. L-am întrebat pe Vlad care sunt ingredientele-cheie ale continuității proiectelor .msg. „Nu cred în rețete fixe, cred foarte tare în parteneriate în schimb. Succesul acestor proiecte se datorează parteneriatelor puternice, în care există verticalitate, scop comun, respect și se întâlnesc zonele de așteptări și nevoi, dar și de valori și crezuri. Și oamenii implicați. Cred în zicala conform căreia oamenii sfințesc locul.”

Parteneriatul cu Clubul Alpin Român e unul de referință: în 2011, lipsea în zona Clujului, Transilvaniei un eveniment major de alergare montană și CAR a realizat împreună cu .msg România acest lucru, cu un feedback foarte bun din partea participanților. De atunci au fost organizate opt ediții și se lucrează deja, în aceeași formulă, la cea de-a nouă.

„Nu doar că sponsorizăm, colegii din .msg se înscriu ca și voluntari totodată, și avem și un număr mare de alergători la maraton în fiecare an. Avem mulți alergători și oameni de munte, nimeni nu e împins de la spate să participe. Iar când îți vin colegi de ordinul zecilor sau sutelor la un astfel de eveniment, care e într-o zi de sâmbătă, vin din timpul lor și dintr-un crez, dintr-o implicare. Mereu facem evenimente cu care rezonăm, cărora le vedem valoarea adăugată în comunitate”.

Deschidere spre colaborare

În cadrul proiectului de împădurire de la Vâlcele au participat peste 100 de oameni 

Impactul pe care companiile din Cluj-Napoca îl pot avea prin oamenii care le formează și împărtășesc valori comune și prin parteneriate cu organizații non-guvernamentale  este, după cum am văzut, unul major. Resursele financiare, de organizare și de implicare pe care le oferă, asigură accelerarea dezvoltării proiectelor asumate și astfel pot deveni un agent al schimbării sociale cu efecte ce se multiplică dincolo de oamenii și zonele de activitate.

Acest fapt e valabil cu atât mai mult în contextul educației, dar și pentru publicul larg, prin încrederea pe care o dobândești văzând că lucrurile se pot schimba în bine atunci când există voință și oameni care cred în ceva.

“Ceea ce am mai dori să transmitem e faptul că firmele se pot implica în comunitate, cu impact, și relativ ușor. Să pui câteva hectare de pădure mi se pare rezonabil pentru multe companii din Cluj. Să faci niște parcuri de joacă pentru niște comunități din zone mai puțin generoase, la fel.”

Dacă în domeniul IT competiția tinde să treacă de la nivelul candidaților la nivelul angajatorilor pentru a atrage și reține angajații valoroși, în ceea ce privește inițiativele de implicare socială e important să se creeze cât mai multe legături de  colaborare pentru proiecte comune și schimburi de cunoștințe. Chiar dacă aceste proiecte au o componentă importantă de branding și imagine a companiei, merită trecut dincolo de falsa separare a intereselor înspre zona de inovare civică.

“Personal, aș sta și stau cu orice om de marketing sau PR (n.a. Relații publice) de la orice companie din Cluj pentru a discuta despre proiecte și direcții, și văd asta ca pe o maturitate a unor oameni care lucrează într-o comunitate.  Nu văd nimic conflictual în a se întâlni doi omologi pe zona de evenimente și cu atât mai mult de inițiative de CSR (n.a. responsabilitate socială corporativă).”

Cei de la .msg au dat tonul pentru multe astfel de inițiative, păstrând evenimentele de CSR deschise tututor celor interesați, nu doar propriilor angajați. De la acțiuni de împădurire sau de amenajare de spații de joacă, mesajul pentru companiile care nu s-au alăturat încă unor proiecte comunitare sau nu știu de unde să înceapă, e simplu: există experiență din care se poate învăța și există deschidere.

“Dacă aș vedea anul acesta cinci companii din Cluj care au făcut niște parcuri de joacă pentru copii, pentru noi nu va fi un motiv de invidie, ci un mare moment de bucurie. M-aș bucura să văd cât mai multe companii din Cluj care fac astfel de proiecte”, mai adaugă Vlad Groza.

Ținând cont de importanța pe care generația tânără educată o acordă implicării civice și împlinirii personale prin muncă, este foarte probabil că angajații tineri vor rămâne mai mult în cadrul companiei dacă aceasta investește în proiecte de responsabilitate socială și are o imagine pozitivă în comunitate.

Evenimentele dedicate angajaților și proiectele orientate spre comunitate au un  impact direct asupra stării de bine a angajaților și asupra modului în care se raportează la comunitatea din care fac parte. Atunci când ai norocul să lucrezi într-un loc care nu îți epuizează energia, ci dimpotrivă, te încarcă și îți oferă oportunitatea de a te implica în proiecte de suflet, bazate pe pasiuni și aspirații comune, are loc un efect de undă, care contribuie la schimbarea socială.

Sperăm să vedem tot mai multe exemple în mediul economic clujean și de ce nu, chiar o colaborare între companii din diverse domenii în sensul inovării civice și al coalizării privind teme precum egalitatea de șanse, alternative de mobilitate sustenabilă sau alte acțiuni sociale.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentMera World Music: 4 zile de festival „în șură”
Articolul următorCum a devenit Amsterdam un oraș prietenos cu bicicliștii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.