Două trasee gastronomice din județul Cluj, cel al Țării Călatei și cel al Țării Moților, vor fi promovate prin PNRR

231
Tocană de cartofi a la Rișca, la ceaun. Foto: Ţara Călatei – Kalotaszeg

Traseul gastronomic Țara Călatei și Traseul gastronomic Țara Moților, parte din Ruta gastronomiei tradiționale românești, au fost incluse de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în lista rutelor turistice/ culturale ce urmează a fi promovate cu ajutorul fondurilor europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat Consiliul Județean Cluj.

Biserica de lemn din Chiraleș, aflată în incinta Parcului Etnografic ,,Romulus Vuia” din Hoia, a fost și ea inclusă pentru promovare în cadrul Rutei bisericilor de lemn.

La nivelul întregului județ, Clujul are pe lista aprobată spre finanțare de către Minister nouă obiective pentru promovare, respectiv trei pentru restaurare.

Principalele activități de promovare vor cuprind digitalizarea siturilor incluse în cadrul rutelor, crearea unei aplicații dedicate vizitatorilor, marcarea și semnalizarea rutei/ siturilor incluse în cadrul rutei, dar și crearea unei oferte culturale comune.

Pentru Traseul gastronomiei tradiționale românești, demersurile întreprinse în vederea promovării cuprind, printre altele, și activități de cercetare pentru dezvoltarea rutei pe teritoriul României, marketing, management și digitalizare, dezvoltare și livrare a ofertei culturale.

Inițiativa Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene vizează promovarea a 12 rute turistice/ culturale, respectiv ruta castelelor, ruta curiilor, ruta culelor, traseul gastronomiei tradiționale, ruta bisericilor fortificate, ruta bisericilor din lemn, ruta mănăstirilor din zona Moldovei, ruta Sfântului Ladislau, traseul castrelor romane, ruta cetăților, refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei, ruta satelor cu arhitectură tradițională.

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentSomeș Delivery caută idei de activare a Someșului în Apahida, cu tema “O plimbare pe dig”
Articolul următorBonapp.eco, aplicația prin care poți economisi 40-80% la achiziția de alimente, se extinde în Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.