Experiențe culinare “din fermă în farfurie” la Restaurant Nativ, cu participarea producătorilor

325
Risotto din orez crescut în România, cu hribi de Transilvania și brânză Trapist Caseus maturată 9 luni, parte din experiența culinară “din fermă în farfurie” la Restaurant Nativ

Miercuri, 7 iulie, Restaurantul Nativ organizează primul eveniment dintr-o serie ce-și dorește să aducă producătorii locali ce contribuie prin ingredientele lor la meniul restaurantului, la o întâlnire față în față cu publicul clujean, sub titulatura Producători locali din povestea Nativ.

Conceptul Nativ s-a bazat de la început pe ingrediente 100% românești, simplitate în farfurie și atenția producătorului față de produs. Dar acest concept presupune nu doar folosirea de ingrediente locale, ci și prezentarea poveștii acestora în meniu, sau live, cu ocazia acestor evenimente speciale.

“Te așteptăm la Nativ, să-i descoperi pe cei care ne ajută să dăm gust experienței tale, să le afli povestea și să te bucuri de noi arome într-un meniu, care, sperăm noi, să-ți încânte cel puțin simțurile.”, spun cei de la Nativ în prezentarea evenimentului lor.

Pentru evenimentul din 7 iulie, vor fi prezenți la restaurant producătorii Caseus – Atelier de brânză maturată, Dapis Transilvania (producător de miere și produse apicole) și somelierul Cramei Jelna.

Akos Nagy, producătorul brânzeturilor maturate Caseus va fi prezent miercuri, 7 iulie, la întâlnirea cu publicul gurmand din Cluj-Napoca

Meniul, special pentru această ocazie, va include o selecție de aperitive (brânzeturi Caseus cu fagure, pate de mangalița, unt aromatizat, tartar de vită, sos de hrean), un risotto din orez crescut în România, cu hribi de Transilvania și brânză Trapist Caseus maturată 9 luni, o vrăbioară de vită cu cremă de brânză Trapist Caseus, fân de praz, piure cremos din cartofi dulci cu trufă de Transilvania și un dulce de ricotta Caseus – bază de brânză de vacă, sorbet de cireșe și fagure din miere de albine Dapis.

Pentru detalii și înscrieri, accesați pagina evenimentului: Producători locali din povestea Nativ.

Referințe

logo-restaurant-nativ

Am privit înspre rădăcini și am ales să valorificăm gustul, strădania micilor producători locali de a-și îngriji pământul și dragostea… vezi mai mult

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentTEDxCluj a deschis seria evenimentelor din 2021, cu 1.000 de participanți prezenți la BT Arena
Articolul următorTelios Care atrage o finanțare de 700.000 de euro, Fortech, dezvoltatorul de soluții software din Cluj, fiind lead investor cu 400.000 de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.