Festivalul din șură, Mera World Music, ediția 2021, are loc între 29 iulie și 1 august, la doar câțiva km de Cluj

410

La doar 15 kilometri de Cluj-Napoca, în satul Mera din comuna Baciu, are loc Mera World Music, un festival cu o atmosferă cu totul aparte în peisajul evenimentelor muzicale clujene. Clujenii sunt așteptați la Mera, între 29 iulie și 1 august, cu muzică de calitate, filme tematice, tururi, expoziții ghidate și povești, și cu hamace într-o livadă răcoroasă. 

Festivalul se desfășoară într-o gospodărie din sat, într-o casă transformată în muzeu etnografic, restul gospodăriei fiind reconvertită inedit: șura a devenit scenă, iar în livada cu pruni din spate, pe care o descoperi traversând un pod peste un pârâu a fost amenajat un spațiu de relaxare cu hamace.

După cum spun organizatorii, festivalul în șură, Mera World Music, este și probabil singurul festival din Transilvania care poate fi realizat în 2021, pe timpul pandemiei, cu numărul total de participanți, fiind un festival original de mici dimensiuni.

Dincolo de faptul că oferă o posibilitate foarte accesibilă de a evada din oraș, micul festival „de șură” de la Mera face cunoscut publicului un gen de muzică de sine stătător: world music – nume pe cât de simplu, pe atât de cuprinzător, incluzând muzica tradițională, muzica cvasi-tradițională sau muzica în care fuzionează mai multe tradiții culturale.

Pentru iubitorii muzicii populare tradiționale și world music, organizatorii au pus anul acesta în vânzare 1.000 de bilete, ce se mai pot încă cumpăra pe pagina de web a festivalului: meraworldmusic.ro.

Cei mai mici de 12 ani pot participa la festival prin achiziționarea unui voucher de 15 lei, valoarea acestuia putându-se consuma în cadrul festivalului. 

Intrarea la festival

Participarea la festival este posibilă dacă la momentul preluării brățării, participanții prezintă:

  • adeverința de vaccinare mai veche de 10 zile și o legitimație oficială cu fotografie;
  • rezultat negativ nu mai vechi de 72 de ore al testului PCR și o legitimație oficială cu fotografie;
  • adeverința prin care reiese că ai trecut de mai mult de 15 zile dar mai puțin de 90 de zile prin COVID-19.

Condițiile participării la festival se vor adapta legislației în vigoare din data festivalului, publicul festivalului v-a fi informat la timp.

Pagina Facebook: https://www.facebook.com/meraworldmusic

Facebook event: https://www.facebook.com/events/725367994569243

Referințe

logo-mera-festival
  • Mera, Județul Cluj
  • 01 august 2024
  • 04 august 2024

Festival de world music în șură. vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentStrada Potaissa revine la viață, cu piață de flori și noi dezbateri despre transformarea sa permanentă într-o “stradă vie”
Articolul următorCompania clujeană de IT Wolfpack Digital este noul partener al Federației Române de Scrimă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.