Premierul Ludovic Orban a anunțat o parte din măsurile economice de sprijin a companiilor, luate de Guvern în ședința care s-a desfășurat miercuri spre joi, în contextul crizei generate de pandemia de COVID-19.
Principalele declarații ale premierului ce vizează companiile, cf. transcrierii realizate de start-up.ro
- Majorarea plafonului de garantare a creditelor pentru IMM-uri cu 5 miliarde. Suntem pregătiți să majorăm cu încă 5 miliarde și dacă va fi necesar ne ducem la 15 miliarde. Garantăm credite pentru investiții și pentru asigurarea capitalului de lucru. Dobânda pentru ambele produse este subvenționată de 100%.
- Rambursarea TVA până în limita a 9 miliarde pentru a asigura injecții de capital către companii, să beneficieze de capitalul de lucru necesar pentru funcționare.
- La rectificarea bugetară să asigurăm creșterea bugetului alocat pentru decontarea concediilor medicale.
- Asigurăm plata șomajului tehnic, plata angajaților care intră în șomaj tehnic din bugetul Ministerului Muncii prin intermediul ANOFM. Foarte multe companii sunt afectate direct sau indirect de epidemie și multe companii nu au capacitatea să asigure plata salariilor angajaților pentru că li s-au redus veniturile. Exista riscul ca angajații să fie trimiși în șomaj, să fie dați afară utilizându-se cazul de forță majoră sau să li se suspende contractele de muncă. Plătim din bugetul fondului de șomaj 75%.
Avem două categorii de angajatori.
Prima e cea care a fost afectată direct: restaurante, cafenele, instituții de spectacol, prin suspendarea activității pe perioada situației de urgență.
A doua categorie de companii sunt cele care nu au fost afectate direct de măsuri restrictive, de măsuri dispuse de autorități pentru a reduce riscul de răspândire a epidemiei, dar au fost afectate de diferite consecințe ale epidemiei de coronavirus. Companiile vor depune o declarație pe proprie răspunde și condiția e ca cifra de afaceri să se fi redus cu 25%.
Am luat decizia de a susține plata șomajului tehnic și din cauza contextului în care ne găsim. Dacă alegeam măsura activă de a susține plata salariului într-un procent, am fi instituit obligația acestor angajați de a se duce la muncă, de a intra în contact. Am considerat că pentru situația de urgență e utilă măsura șomajului tehnic.
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
No Results found!
Catalogul producătorilor clujeni.