Despre o mișcare
Din 2010, de când am ajuns prima dată la FânFest, am ajuns tot mai atașat de această mișcare. M-am îndrăgostit de peisaje, de idei, și de oameni.
Mai suntem ceea ce mâncăm sau ceea ce ni se oferă să mâncăm?
"Suntem ce mâncăm" - ne transmit experiența și inteligența multor generații. Ce se întâmplă însă atunci când ceea ce mâncăm este determinat nu de alegerile noastre, ci de calculele rigide ale celor ce ne livrează produsele pe rafturile lanțurilor de magazine din ce în ce mai mari și mai...
Clujul Societăţii Civile
Clujul a votat pe 10 iunie. Rezultatele alegerilor au creat premisele unei competiţii între Primăria Clujului şi Consiliul Judeţean, şi au deschis o portiţă pentru o implicare mai activă a societăţii civile. În ultimii...
Ce înseamnă a fi clujean patriot!
Acum câteva zile, într-o discuție, un fost coleg de școală m-a acuzat că nu sunt patriot, fiindcă intenționez să-l votez pe Eckstein-Kovács Péter ca și primar al Clujului. Iată răspunsul meu ...
M-am născut în Cluj și aici mi-am petrecut marea parte a vieții (mai bine de 30 de...
Cu dedicaţie, pentru biciclişti
Câteva idei pentru cei care se bat pentru mai mult spaţiu şi drepturi pe drumurile clujene.
Cum să ne realizăm visele
Cu toţii avem vise – multe vise. Dorim să facem lumea mai bună, dorim să găsim iubirea cea mare, dorim să avem o sâmbătă liniştită după o săptămână lungă de lucru. Unele din aceste...
România 2.0
La fel ca Cioran, cred că schimbarea reală a României trebuie înfăptuită de noi. Punerea în practică a viselor presupune clădirea lumii din jurul nostru aşa cum o imaginăm noi. Gandhi ne îndeamnă să fim schimbarea pe care dorim să o vedem în lume. Cioran ne îndeamnă să fim activi şi dinamici pentru a înfăptui această schimbare.
Protestatarul fără adresă
Mă doare în cot de poliție. Nu am bani, nu am casă.
Fiecare oraș are personajele lui. Fiecare personaj are o poveste. Fiecare poveste are un banner. Pe un carton alb, Mircea Varga scria nervos,...
De ce protestăm?
Mulţi se întreabă zilele acestea de ce iese lumea în stradă? Ce urmărim? Credem că vom avea vreun rezultat, că se va schimba ceva? Deşi pare dificil de înţeles la o primă vedere, răspunsul la aceste întrebări este de fapt foarte simplu.
Realitatea de la Roșia Montană, altfel decât în clipurile publicitare RMGC
Bianca Alexandra Cobori are 24 ani de ani, s-a născut și a trăit până acum 5 ani la Roșia Montană. Deși acum locuiește în București, pentru ea Roșia Montană rămâne acasă. Citește mai jos...