Producătorii locali clujeni asociați sub marca ROA organizează primul lor brunch, dedicat familiei și copilăriei

849

Sâmbătă 3 iulie 2021, producătorii clujenii din Asociația ROA organizează primul lor brunch, dedicat familiei și copilăriei.

Brunch-ul va avea loc în satul Cornești, comuna Gârbău, județul Cluj, chiar în curtea unui cunoscut producător local de brânzeturi, Atelierul de brânză NarCheese.

ROA (Roade Online Ardelenești) Cluj este o inițiativă lansată de un grup de producători din Cluj și împrejurimi prin intermediul căreia aceștia își propun crearea unei rețele de vânzare directă și consum echitabil pentru hrană produsă local.

Prin acest prim brunch, producătorii clujeni doresc să-și facă mai bine cunoscute produsele și să construiască o relație de amiciție cu comunitatea clujeană, cu oamenii care pun preț pe produsele locale.

Animatorii vor avea grijă de copiii care se vor juca pe tobogane, călăresc poneii sau vizitează Căsuța bunicii din Cornești. În paralel, părinții pot lua o gură de aer și relaxare, degustând împreună cu întreaga familie produse și preparate ROA.

“Ne dorim să recreem o zi din copilăria noastră a părinților, dar care să fie împărtășită și trăită de copiii noștri. Dorim să îi învățăm jocuri ca Rațele și vânătorii, Țară țară vrem ostași, Ursul doarme și altele, dar și să orneze turtă dulce sau să înalțe zmei.”, spun cei de la ROA Cluj în invitația lor.

Participanții vor putea afla povestea din spatele fiecărui producător prezent și vor putea să-și împărtășească așteptările legate de produsele locale. Vor putea, de asemenea, cumpăra bunătăți de la standurile producătorilor ROA.

Se vor servi aperitive reci și calde, mâncare la ceaun, deserturile copilăriei și băuturi răcoritoare.

Taxa de participare este de 100 lei pentru adulți, 20 lei pentru copiii de peste 4 ani, în timp ce copiii mai mici de 4 ani au acces gratuit.

Înscrierile se fac până în data de 1 iulie, prin completarea formularului: forms.gle/vU4uRAZDqXifgGKn9

La eveniment vor fi prezenți toți producătorii ROA Cluj, permanenți sau sezonieri. Mai multe detalii și actualizări: Amintiri din copilarie in ograda Narcheese | Facebook.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentTRANZIT 2030, schimburi de idei și bune practici între orașele Cluj-Napoca și Nantes (Franța)
Articolul următorTEDxCluj a deschis seria evenimentelor din 2021, cu 1.000 de participanți prezenți la BT Arena

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.