Roşia Sustenabilă: Alternative la minerit

Cineva, din păcate nu mai ştiu cine, a spus că Roşia Montană a schimbat destinul României de două ori: odată a funcţionat ca un factor catalizator pentru colonizarea Daciei de către romani; acum funcţionează ca un factor galvanizator pentru clădirea unei Românii noi. Nu ştiu prea multe despre romani, dar ştiu că mulţimea care s-a coagulat în jurul mişcării “Salvaţi Roşia Montană” mi-a adus România mai aproape de inimă.

Nu cred ca există o altă mişcare în istoria noastră post-Decembristă care să fi adus la un loc atât de mulţi oameni (din ţară şi din străinătate, români şi străini) în jurul unei cauze mai mari decât noi înşine. Indiferent de care parte ar fi dreptatea în această dispută, România a câştigat enorm în ultimele doua luni. E un sentiment fenomenal să ştii că sunt atât de mulţi oameni frumoşi şi atât suflu în ţara unde majoritatea celor care au ieşit în stradă vor probabil să și îmbătrânească.

Oamenii care s-au adunat să-şi facă vocea auzită reprezintă cea mai mare comoară pentru România. Ei reprezintă nu numai un semnal pentru restul lumii (inclusiv pentru potenţiali investitori străini) că sâmburele democraţiei a prins rădăcini şi la noi, ci reprezintă şi un garant că există în România adevăratele resurse necesare pentru a clădi o economie sustenabilă – oameni dispuşi să lupte pentru viitorul lor şi al copiilor lor. O societate în care s-a coagulat o masă critică de oameni cărora le pasă ce se întâmplă cu ţara lor, este o ţară în care se poate clădi sustenabil. Pentru mine, faptul că au ieşit câteva zeci de mii de oameni în stradă, înseamnă că sunt câteva zeci de mii de oameni cu care pot sta la bere – şi pentru un proaspăt repatriat certitudinea că nu este singur e un sentiment fantastic.

Faptul că există aceste resurse şi acest potenţial în România, are repercusiuni pozitive şi pentru Roşia Montană. După cum trădează şi titlul, acesta este un articol despre Roşia, şi despre alternative la minerit. După cum voi discuta mai încolo, perspectivele de viitor ale Roşiei Montane (la fel ca şi în cazul majorităţii comunităţilor mai mici din România) sunt inexorabil legate de performanţa de ansamblu a economiei Româneşti. O economie care merge bine va trage după ea toate comunităţile; o economie care horcăie îi va trage în jos pe toţi.

Nu îmi propun să rezolv problema Roşiei în câteva rânduri, nu cred că voi avea toate răspunsurile, şi nu cred că ceea ce voi discuta eu aici este adevărul absolut. Sper însă ca acest articol să aducă o contribuţie la discuţile pe tema soluțiilor de dezvoltare sustenabilă pentru Roşia. Aceste discuţii au pornit de câţiva ani buni, şi există deja un număr de propuneri venite din colţuri diferite: mediul academic, societatea civilă, mediul privat.

Cât de săracă este Roşia Montană?

Pentru a calibra o strategie de dezvoltare cât mai bine, e bine de ştiut care este baza de la care se porneşte. O zonă bogată va cere o anumită abordare, o zonă săracă va cere o altă abordare. Despre Roşia se vorbeşte foarte des ca despre o comunitate săracă, lipsită de şanse. Pe acest fond, este uşor să vinzi mineritul ca fiind singura rază de soare, singura speranţă într-o mare de durere.

Cine a fost însă la Roşia nu poate să nu observe că există o discrepanţă majoră între imaginea pauperă care se încearcă să se vândă, şi realitatea efectivă. Comuna arată ca multe alte comune din Ardeal. Nu vezi cerşetori pe stradă sau oameni cu stomacul subţiat de foame. Bineînţeles, asta nu înseamnă că nu există probleme în zonă, dar eu personal am văzut mai multă şi mai dură sărăcie în comunităţi precum Pata Rât în Cluj, sau Ferentari în Bucureşti. Există comunităţi în România cu probleme mult mai mari decât cele ale Roşiei Montane.

Dar ce spun datele?

Măsura cea mai des folosită pentru a estima gradul de dezvoltare al unei zone este PIB-ul pe cap de locuitor. Din păcate acest indicator este calculat numai la nivel de judeţ în România … este destul de greu şi de costisitor de calculat la un nivel adminstrativ mai redus.

Şi aşa însă, datele la nivel de judeţ arată că Alba este printre cele mai performante zone economice din ţară – cu un PIB pe cap de locuitor de €11,600 în 2010 (mai mult decât dublu faţă de cel înregistrat în 2000, conform datelor EuroStat). Dacă în 2000, PIB-ul pe cap de locuitor al Albei reprezenta 24% din media europeană, acum acesta a ajuns la 48% din media europeană. Aceasta este o performanţă remarcabilă, reprezentând una din cele mai rapide rate de convergenţă din România – numai Bucureşti-Ilfov, Timiş, Cluj, şi Sibiu au crescut mai repede. Ca atare, Roşia Montană este parte a unei regiuni economice dinamice (care s-a dezvoltat bine mersi şi fără minerit), şi are toate premisele de a beneficia de acest dinamism regional.

Datele dezagregate arată de altfel că Roşia Montană a avut o performanţă economică bună şi fără minerit.

Din fericire, sunt tot mai mulţi cercetători şi oameni de știință buni în România, iar unul dintre aceştia (profesorul Dumitru Sandu) a elaborat o metodologie elegantă de măsurare a gradului de dezvoltare pentru localităţi – Indicele de Dezvoltare Umană Locală (IDUL). IDUL-ul se bazează pe metodologia folosită de Naţiunile Unite pentru calcularea Indicelui de Dezvoltare Umană la nivel naţional, dar este adoptată pentru a fi computată la nivel de localitate (metodologia care stă în parte IDUL-ului poate fi consultată aici).

În mare, IDUL-ul este un indice compozit care estimează gradul de dezvoltare al unei localităţi analizând o serie de indicatori individuali – de exemplu, nivelul de educaţie al populaţiei în localitate, speranţa de viaţă la naştere, vârsta medie a populaţiei, consumul pe gospodărie, numărul de maşini proprietate privată pe cap de locuitor, sau mărimea medie a spațiilor locuite.

Acest indicator a fost calculat pentru două momente distincte în timp: 2002 şi 2011 (anii corespunzători ultimelor două recensăminte, când toate datele necesare calculării indicelui au fost disponibile). Hărţile de mai jos arată distribuţia geografică a localităţilor din România, după gradul de dezvoltare, în 2002 şi în 2011.

Indicele de Dezvoltare Umană Locală pentru 2002

Sursă date: Dumitru Sandu

 

Indicele de Dezvoltare Umană Locală pentru 2011

Sursă date: Dumitru Sandu

Numai dacă ne uită la aceste hărţi, putem să elaborăm o serie de recomandări pentru dezvoltarea sustenabilă a Roşiei Montane. Înainte de a trece însă la recomandări efective, trebuie să punctăm două lucruri importante: 1) Roşia nu este parte a unei zone sărace; 2) Roşia în sine nu este săracă.

Roşia o duce mai bine acum decât o ducea în 2002 când încă avea minerit. Dacă ne uităm cam pe unde se clasează Roşia ca nivel de dezvoltare în ierarhia celor aproximativ 3200 de localităţi din România, vom vedea că sunt 1850 de unităţi administrative locale care o duc mai greu decât Roşia. 1850! Încă odată, aceasta nu înseamnă că nu sunt probleme în Roşia, ci înseamnă că există probleme şi mai mari în mai mult de jumătate din celelalte localităţi din România.

Bineînţeles, faptul că alţii o duc mai prost, nu o să-i încălzească foarte mult pe cei din Roşia. Ei doresc să ştie cum ar putea ei să o ducă mai bine. Secţiunile următoare vor oferi câteva răspunsuri în acest sens – răspunsuri care în mare parte sunt valabile pentru alte comunităţi asemănătoare Roşiei.

Nu există soluţii panacee pentru dezvoltare

Din păcate nu s-a inventat formula magică care să permită unei anumite comunităţi să îşi depăşească condiţia şi să se ridice la un nivel superior de dezvoltare. Există însă câteva principii economice care, dacă sunt urmate, pot pune bazele unei creşteri economice sustenabile.

Unul dintre aceste principii este că o comunitate nu se poate dezvolta cu adevărat fără aportul membrilor acelei comunităţi. Dezvoltarea trebuie să se facă în primul rând de către comunitate, nu pentru comunitate. Atunci când viitorul unei comunităţi depinde de o companie sau alta, sau de o mână de oameni, perspectivele de viitor nu sunt de multe ori roz. Experienţe internaţionale (de exemplu Detroit) ca şi locale (Valea Jiului) ne arată că o comunitate care nu îşi ia soarta în proprile mâini, are slabe şanse să se dezvolte sustenabil. O companie poate oricând să dea faliment, să se mute altundeva, sau să îşi reducă efectivul (cum s-a întâmplat la Sidex Galaţi).

Spre deosebire de restul sectoarelor economice, în cazul companiilor miniere se ştie de obicei şi când vor pleca, şi se ştie cam ce vor lăsa în urmă. În cazul Roşiei, continuarea mineritului aşa cum este propus acum este echivalentă cu ştergerea acestei comunităţi de pe faţa pământului – după peste 2000 ani de existenţă.

Faptul că o localitate va dispărea este o tragedie în sine. Problema mai mare apare însă dacă avem în vedere că ştergerea acestei localităti de pe hartă este echivalentă cu anularea şansei unor oameni de a-şi câştiga existenţa acolo. Chiar dacă localitatea a pierdut aproximativ 1.500 de oameni in ultimele două decenii, au rămas acolo destui oameni care îşi câştigă existenţa fără minerit. De fapt, nu s-a mai făcut efectiv minerit acolo de când s-a închis mina în 2006.

Au apărut alternative la minerit în Roşia: agricultură, comerţ şi câteva mici pensiuni. Chiar dacă aceste iniţiative private nu par mult, ele reprezintă activităţi care pot punele bazele unui viitor sustenabil pentru comunitate. Începerea mineritului ar fi echivalentă cu damnarea acestor iniţiative private, şi ar anula posibilitatea unui viitor în zonă.

Şi aceste comunităţi caută soluţii pentru o viaţă mai bună.  Dar nu ar trebui să ne nenorocim ţara pe vecie pentru a crea câteva slujbe acum pentru aceste comunităţi. Pe această logică, ar trebui să radem fiecare copac de pe faţa ţării pentru a da cât mai multor oameni de muncă.

O maree ridică toate bărcile

Se crede în mod fals că pentru a se dezvolta, o localitate are neaparat nevoie de investitii – publice sau private. Sunt in jur de 3200 de localitati in Romania (municipii, orase, si comune), si numai o mica parte din ele au beneficiat de investitii substantiale in ultimii 20 de ani. Cu toate acestea, asa cum s-a vazut din hartile de mai sus, aproape fiecare localitate a cunoscut un proces de dezvoltare in ultimii ani… mai exact, oamenii de acolo o duc mai bine decat acum un deceniu. Chiar dacă multe localități nu au beneficiat de investiții directe, ele au beneficiat de pe urma dezvoltării unor centre urbane dinamice. De obicei, cu cât o localitate este mai apropriată de un centru urban dinamic, cu atât este mai dezvoltată.

Americanii au o zicală: „A rising tide raises all boats”. Esenţa acestei zicale la nivelul economiei este că o economie regională sau naţională în creştere va avea de obicei efecte benefice asupra mai tuturor localităţilor. Datele statistice confirmă acest lucru.

Performanţa economică pozitivă a României în ultimul deceniu a avut efecte pozitive în mai fiecare colţ al ţării. România a fost în ultimul deceniu ţara din Uniunea Europeană cu cea mai rapidă rată de convergenţă la media europeană. Practic, fiecare judeţ din România (indiferent că se află printre zonele mai sărace sau mai bogate din ţară) a avut o performanţă economică pozitivă în ultimii ani. Alba, aşa cum am văzut mai devreme, a fost unul dintre cele mai dinamice zone din ţară.

Dinamica economică pozitivă a ţării şi a judeţului, au avut efecte benefice şi asupra Roşiei Montane. Indicele de Dezvoltare Umană Locală a fost în creştere între 2002 şi 2011, chiar dacă activitatea minieră de acolo a încetat efectiv în 2006. Practic, Roşia este mai dezvoltată acum decât atunci când mina era în operare.

Roşia Montană nu a fost şi nu va fi un pol de creştere economică, dar a beneficiat şi va beneficia mult datorită proximităţii faţă de o serie de centre urbane dinamice – Alba Iulia, Sebeş, Turda, Cluj-Napoca.

Roşia este aproape de câteva centre economice dinamice

Un lucru care este puţin ştiut este că în mai toate ţările, creşterea economică este susţinută de câteva zone dinamice. În România, inima economică a ţării este patrulaterul format de Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte, şi Piteşti. În această zonă se produce în jur de 40%-50% din tot ceea ce se produce în Romănia. A doua zonă economică, ca importanţă, este patulaterul format de Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Sibiu, si Alba Iulia-Sebeş. Modelul gravitaţional economic de mai jos indică destul de elocvent aceste zone. După cum se vede, Roşia Montană se află foarte aproape de patrulaterul economic transilvanean, şi va continua să beneficieze datorită proximităţii faţă de această zonă. Beneficile vor fi cu atât mai mari pentru roşieni, cu cât această zonă economică va fi mai uşor accesbilă pentru ei.

Zonele din România cu sinergiile economice cele mai mari

O conexiune mai bună la pieţe

O economie locală este cu atât mai dinamică cu cât este mai bine conectată la pieţe – adică la oameni şi firme care cumpără ce se produce la nivel local. Pentru un oraş precum Bucureştiul, situaţia e bună pentru că piaţa este chiar acolo – sunt peste 2 milioane de oameni în zona metropolitană, şi peste 4 milioane în zona de acces de o oră în jurul Bucureştiului. Pentru oraşe precum Clujul şi Timişoara, proximitatea faţă de Vest (unde merg în jur de 70% din exporturile României) a fost o binecuvântare în ultimii ani. Aceste două oraşe au acum economii care produc mai mult decât dublu faţă de Craiova şi Iaşi – chiar dacă în 1989 aceste 4 oraşe erau cam la acelaşi nivel.

Este greu să anticipăm ce sector economic alternativ ar putea să prindă cel mai bine în Roşia. Este de asemenea greşit să declarăm, într-un mod oarecum normativ că turismul sau agricultura sunt alternativele de urmat. Putem însă anticipa o creştere a iniţiativelor private în zonă concomitent cu o mai bună accesibilitate la pieţe mari. Cu cât va fi mai uşor de ajuns la graniţa de Vest, de exemplu, cu atât va fi mai uşor de exportat bunuri şi servicii generate local. Cu cât se va ajunge mai uşor la Roşia de la Cluj, Oradea, sau Alba, cu atât vor fi mai mulţi vizitatori în zonă.

Hărţile de mai sus indică faptul că Roşia este relativ aproape de o serie de pieţe urbane mari din zonă. Harta de mai jos arată un alt potenţial avantaj al Roşiei pe viitor: aceasta se află practic între două din cele mai mari proiecte de infrastructură din România – Autostrada Transilvania (A3) şi Coridorul IV TEN-T (A1). Ambele autostrăzi sunt cam la o oră, o oră si jumătate distanţă de Roşia. Odată ce aceste proiecte vor fi terminate (să sperăm că în viitorul apropiat), Roşia Montană, şi zona mai largă a Arieşului vor avea o poziţie oarecum privilegiată.

Poziţia Roşiei faţă de Autostrada Transilvania (A3) şi Coridorul IV (A1)

O conexiune mai bună la oportunităţi

O conexiune mai bună la pieţe înseamnă de obicei şi o conexiune mai bună la oportunităţi. Roşia nu este destul de mare pentru a oferi oportunităţi tuturor celor care trăiesc acolo. Unii s-ar putea să vrea să mearga la universitate la Cluj, alţii poate vor să intre în politică şi să meargă la Bucureşti, iar alţii poate vor să se facă astronauţi la NASA. Cu cât le va fi mai uşor acestor oameni să ajungă la Cluj, Bucureşti, sau în America, cu atât va fi mai mare probabilitatea ca ei să se realizeze pe plan profesional şi personal.

Bineînţeles, nu toată lumea vrea să se facă astronaut. Unii s-ar mulţumi să aibe o slujbă care să le plătească un salariu decent. Iar, experienţa internaţională arată că pentru o slujbă decentă oamenii sunt dispuşi să facă o navetă de cam o oră într-o direcţie.

Roşia Montană nu are deocamdată baza economică care să permită tuturor celor care trăiesc acolo accesul la o slujbă decentă. Este însă relativ aproape de o serie de centre urbane destul de dinamice (Alba Iulia, Sebeş, Turda), care se află cam  la o oră depărtare. Pentru a înlesni oamenilor din Roşia, şi din zonă în general, accesul la aceste oportunităţi regionale, consiliile judeţene ar putea încuraja sisteme de transport public în regiune. Chiar dacă curse regulate în zonă ar necesita subvenţii, merită făcută o asemenea investiţie pentru că ar crea un grad mai mare de mobilitate pentru oamenii din zonă.

Forţa de polarizare a centrelor urbane devine imediat evidentă în harta de mai jos. Proximitatea faţă de un centru urban dinamic are efecte benefice nete. De fapt, topul 20 a localitaţilor cu cel mai înalt indice de dezvoltare umană locală în 2011 este dominat de unităţi administrative adiacente unor oraş precum Bucureştiul (Corbeanca, Otopeni, Voluntari, Chiajna, Bragadiru, Mogoşoaia), Timişoara (Dumbrăviţa, Giroc), sau Cluj (Floreşti).

Indicele de Dezvoltare Umană Locală este ridicat în jurul centrelor urbane dinamice

Sursă date: Dumitru Sandu

Un alt efect pozitiv îl are proximitatea faţă de infrastructură majoră. Harta de jos arată faptul că o distanţă mai mare faţă de reţeaua de drumuri naţională are efecte negative directe asupra dezvoltării localităţilor. Ţări precum Spania sau Polonia, au folosit la maxim fondurile UE pentru a investi în dezvoltarea infrastructurii rutiere şi feroviare, înţelegând efectul economic pozitiv al unor astfel de investiţii.

Proximitatea faţă de infrastructură majoră contează în dezvoltare

Cu cât oamenii din Roşia vor avea acces mai uşor la oportunităţile din jurul lor, cu atât perspectivele de dezvoltare ale Roşiei vor fi mai bune. După cum am indicat mai devreme, o accesibilitate mai bună nu trebuie neapărat să presupună investiţii costisitoare în drumuri – câteodată o campanie simplă de informare poate să ajute enorm (de exemplu, o prezentare a locurilor de muncă disponibile în regiune, şi a modalităţilor de a ajunge la aceste locuri de muncă).

Alternative la minerit în Roșia Montană

La o populatie de vreo 2,900 de oameni, Roșia Montană are undeva la 600 angajati, şi în jur de 300 şomeri – adică o rată a şomajului de vreo 10.3%. Din cei aproximativ 600 angajaţi, cam 470 erau angajaţi la RMGC, deşi compania nu produce nimic acum. E ca atare uşor de imaginat de ce majoritatea oamenilor din zonă doresc o continuare a mineritului.

Adevărul este că sunt şanse mari ca mineritul să nu le aducă neapărat prosperitatea pe care ei o aşteaptă. Putem folosi în acest sens câteva comparaţii.

La câţiva kilometri de Roşia Montană se află o altă mină de aur mare – mina Barza de la Brad (Judeţul Hunedoara). În 1990, această mină angaja 5.000 de oameni. În 2006, mina de acolo a cunoscut aceiaşi soartă ca şi a minei de la Roşia. Singura diferenţă este că acolo nu s-au găsit investitori care să dorească să continue să investească în minerit. Ca atare, Bradul, ca majoritatea localităţilor din ţară, a trebuit să se re-ajusteze realităţilor tranziţiei, şi baza economică s-a schimbat dramatic. Acum dominantă în oraş este industria textilă, cu numărul de angajaţi în domeniu crescând continuu în ultimii ani – inclusiv în plină criză.

În 2011, Brad avea un indice al dezvoltării umane mai mare decât indicele a 2.700 de alte localităţi din România, şi ofera locuitorilor săi un standard de viaţă mai ridicat decât media pe ţară. Şi mai interesant este faptul că Bradul are un indice de dezvoltare locală mai ridicat decât al Abrudului – un oraş aflat la o aruncătură de băţ de Roşia Montană care trăieşte din mineritul cuprului (la faimoasa Roşia Poieni). Mina de cupru de la Roşia Poieni este, cum ştie mai toată lumea, profitabilă. Ea însă nu a reuşit să ofere oamenilor din Abrud un standard de viaţă mai bun decât a reuşit să o facă Bradul după închiderea minei de aur. Mai mult, indicele de dezvoltare locală a crescut mai rapid în Brad fără minerit, decât a crescut în Abrud cu minerit (interesant este că atât exploatarea aurului cât şi exploatarea cuprului aparţin aceluiaşi nomenclator de clasificare al activităţilor economice – NACE 0729: Extracţia altor minereuri metalifere neferoase).

Ca atare, nu avem de ce să nu ne aşteptăm la o evoluţie similară în Roşia fără minerit … numa să i se permită comunităţii de acolo o alternativă. Luându-ne după modelul Bradului, o dezvoltare fără minerit în Roşia poate să se producă în etape.

ETAPA 1. Accesarea unor oportunităţi în zonă 

Perioada post-decembristă a coincis în România cu o mare migraţie. Cu sectoare economice falimentare, cu o proastă alocare şi proastă calitate a resurselor productive, milioane de români s-au făcut frate şi soră cu drumul, şi au căutat oportunităţi în alte părţi – atât în alte zone din ţară, cât şi în străinătate.

Cum oportunităţile erau destul de puţine în ţară în anii ’90, o mare parte a migraţiei a fost migraţie externă. Între timp însă, economia românească a început să meargă din ce în ce mai bine (de exemplu, Bucureştiul are acum un PIB pe cap de locuitor mai mare decât cel al Atenei sau al Lisabonei). Judeţul Alba este unul din judeţele din România care are o performanţă peste media ţării. A beneficiat de un număr de investiţii importante în ultimii ani, şi odată cu finalizarea celor trei autostrăzi care vor parcurge judeţul (Coridorul IV, Autostrada Transilvania, si legătura Turda-Sebeş între cele două autostrăzi), va beneficia probabil de şi mai multe investiţii.

Tabelul de mai jos oferă o scurtă trecere în revistă a celor mai importante sectoare economice din Judeţul Alba. Trei mari domenii se profilează: 1) Exploatarea şi prelucrarea lemnului; 2) Fabricarea de componente auto; 3) Prelucrarea produselor agro-alimentare. Pe lângă aceste sectoare economice, mai sunt bineînţeles şi sectoare cu un număr mare de angajaţi în servicii de bază (retail, baruri, restaurante). Majoritatea acestor sectoare nu presupun un grad înalt de specializare, şi nu ar necesita un program de training foarte intens. Mai mult, mult citata investiţie a Mercedes-ului la Cugir este cam la o oră jumate de Roşia.

Date economice pentru cele mai mari sectoare economice din Judeţul Alba

sursă: ListăFirme

În tabelul de mai sus, cei 962 de oameni care lucrează în „Extracţia altor minereuri metalifere neferoase” (NACE 0729), reprezintă, în proporţii relativ egale, angajaţii RMGC-ului şi ai Cupruminului.

ETAPA 2. Atragerea de investiţii în zonă 

Orice localitate doreşte să atragă investiţii. Pentru Roşia, atingerea acestui deziderat ar presupune eliminarea zonificării ca zonă mono-industrială. Dacă PUG-ul spune că poţi să faci numai minerit, normal că nu o să te trezeşti cu mari investiţii acolo.

Şi fără statutul de zonă mono-industrială, e important de avut o doză sănătoasă de realism. Roşia va deveni cu greu o Mecca industrială, şi nu este cea mai atractivă locaţie pentru genul de investiţii care au dominat piaţa din România în ultimii ani (textile şi fabricarea de componente auto). Asta nu însemnă însă că astfel de investiţii nu se pot înfăptui  – mai ales dacă infrastructura este îmbunătăţită.

Alte investiţii, gen prelucrarea lemnului, sunt mult mai probabile în zonă, şi acesta este un sector bine reprezentat pe Valea Arieşului. Nu este genul de investiţie pe care eu personal a-ş încuraja-o (mi se rupe inima când văd o pădure pusă la pamânt), dar are şanse mai bune decât alte sectoare datorată avantajelor naturale în acest sens, şi datorită unei reprezentări bune a sectorului.

Turismul, este o altă alternativă care este des vehiculată. De asemenea însă, nu cred că ar fi ideal ca zona să se umple cu pensiuni şi case de vacanţă, aşa cum s-a întâmplat la Straja pe Valea Jiului. Ar avea mai mult sens ca zona să se axeze pe turism cu valoare adăugată înaltă – profitând de vestigiile romane din zonă, şi de cercul virtuos creat în jurul FânFest-ului. De câţiva ani buni eu îmi programez zilele de vacanţă pe programul FânFest-ului. Acest festival mi-a permis întâlnirea unora dintre cei mai interesanţi oameni din ţara asta, şi de dincolo de graniţele ei. E ca o mare cafenea în aer liber, numai cu pălincă şi bere, unde se pune la cale lumea. Nu m-aş mira dacă în anii următori Roşia va deveni un loc de pelerinaj … unde vom merge să vedem locul unde o mână de oameni au luptat timp de 14 ani pentru pământurile lor, pentru dreptul la o viaţă decentă, şi pentru demnitatea noastră ca popor.

Chiar dacă un festival de câteva zile nu ar părea mult pentru economia Roşiei Montane, eu presimt că acest festival va deveni un dinam şi un motor economic pentru regiune – galvanizând alte mişcări similare, şi aducând tot mai mulţi oameni acolo, la fel cum TIFF-ul şi Fabrica de Pensule au schimbat faţa Clujului.

ETAPA 3. Crearea unei noi baze economice de către comunitatea de acolo 

După cum am spus mai devreme, dezvoltarea economică adevărată se face de către oameni, nu pentru oameni. O comunitate nu va fi cu adevărat sustenabilă dacă va depinde mereu de investitori din afara ei. O comunitate sustenabilă trebuie să genereze proprile motoare economice.

Începuturi în acest sens există, chiar dacă nu ar putea părea mult. Oameni de acolo şi-au făcut un trai decent şi îmbelşugat din agricultură, apicultură, sau grădinărit. Au început de asemenea să apară o serie de pensiuni în zonă. Sunt eforturi care par mici la prima vedere, dar care înseamnă enorm pentru o economie locală.

Tabelul de mai jos poate să pună în perspectivă situaţia de la Roşia, cu ce se întâmplă în alte localităţi din Judeţul Alba. După cum veţi vedea, sunt localităţi în Alba, care au o populaţie dublă faţă de a Roşiei (de exemplu Săsciori sau Ighiu), dar care au venituri ale firmelor de 2 sau de 3 ori mai mici – asta în condiţile în care în Roşia mineritul nu produce nici un şfanţ acum. Există însă şi localităţi cam de aceleaşi dimensiuni, sau chiar mai mici (de exemplu, Cetatea de Baltă, Şugag, sau Gârbova) care generează venituri ale firmelor mai mari – Gârbova produce dublu faţă de Roşia, chiar dacă are o populaţie cu o treime mai mică.

Date generale pentru localităţi din Judeţul Alba, în 2011

Soluțiile cele mai bune vor veni întotdeauna direct din comunitate (adică de la cei care au cel mai mult de pierdut sau câștigat de pe urma implementării acestor soluții). Noi toți însă putem propune idei pentru o Roșie mai sustenabilă. Aceste idei pot fi dezbătute pe Facebook, în cafenele, pe bloguri, sau la marșuri de protest. Cu putin noroc, aceste idei pot să ajungă la cei care doresc/pot să le implementeze.

Roșia încotro

La o dezbatere avută într-o cafenea (viitorul democrațiilor a fost mai tot timpul discutat în cafenele), m-am surprins spunând ceva care mi-a plăcut mult (din când în când reușesc să mă surprind). Discutam despre ce anume concret s-ar putea face în Roșia post-minerit, și despre șansele de dezvoltare ale localității. S-a vorbit despre Costinești, și despre faptul că turismul nu a generat neapărat acolo o mecca economică. S-a vorbit despre agricultură și despre faptul că mulți oameni nu vor dori să devină fermieri. S-a  vorbit despre ce se va întâmpla dacă Roșia va continua să se depopuleze.

Într-un efort  de a aduce și eu o contribuție pertinentă la acea discuție, m-a lovit un gând interesant. Pilonul principal al dezvoltării unei localități sunt oamenii care trăiesc acolo. Dacă oamenii nu se urnesc să își croiască propriul destin, sunt puține șanse ca acea localitate să se dezvolte sustenabil. Lucrul pe care Roșia îl are din plin, sunt oameni care au fost și sunt dispuși să își ia viitorul în propriile mâini. Aceștia și-au susținut timp de 14 ani, dreptul de a trăi în Roșia. Ei au reușit nu numai să își croiască propriul destin, ci să croiască și destinul unei întregi țări … ne-au ajutat pe mulți dintre noi să dobândim demnitatea de a fi român. Acești oameni (și contează mai puțin că sunt 3000, 150, sau 5), sunt garantul că viitorul Roșiei este asigurat.

O comunitate care are oameni dispuși să lupte pentru ea, este din toate punctele de vedere o comunitate dezvoltată – chiar dacă nu există câte un Mertzan parcat în fața fiecărei porți. O țară care are o masă critică de oameni dispuși să lupte pentru o cauză mai mare decât ei (așa cum au făcut-o oameni din toată țara), este o țară dezvoltată – chiar dacă PIB-ul ar putea spune altă poveste. Faptul că au ieșit atâția oameni în România pentru a Salva Roșia Montană, înseamnă că avem o masă critică de oameni cărora le pasă ce se întămplă cu țara lor. Avem în sfârșit o masă critică de oameni care nu mai sunt dispuși să voteze cu picioarele (emigrând în străinătate), atunci când lucrurile nu merg bine.

Vestea bună este că suntem mulți. Vestea și mai bună este că ne pasă.

Frați, surori, viitorul nostru este roz … pe bune … atâta am învățat și eu în cariera mea de mare bancher 🙂

Opiniile exprimate sunt personale și nu reflectă poziția oficială a niciuneia dintre instituțiile menționate.

Servicii Cluj