Pe 8 noiembrie 2014, echipa TEDxCluj aduce la Cinema Florin Piersic un “spectacol de idei” pe o temă de actualitate: Learn. Unlearn. Relearn. TED (prescutare de la Technology, Entertainment, Design) este o suită de discursuri scurte ale unor oameni care au făcut ceva interesant în viața lor, și, așa cum sugerează și numele, o formă de entertainment având ca misiune să răspândească ideile “care merită” și sa provoace discuții “care contează”. Printre vorbitorii care vor face ideile “să zboare” la Cluj se numără prinți și prințese, povestitori, consultanți, inventatori, cercetători, psihologi, jurnaliști, matematicieni și medici.
Pe 8 noiembrie, cei de la TEDxCluj spun că ne vor provoca să căutăm noi perspective asupra unor noţiuni fundamentale ca naţiune, comunitate, profesie, sau religie, și să ne întrebăm care sunt schimbările majore din diverse domenii, pe care le-am traversat în ultimii ani sau urmează să le traversăm în perioada noastră istorică, cum ne afectează ele ecosistemul, sănătatea, modul în care învăţăm, credinţele despre divinitate, sistemul de valori, la ce obiceiuri sau practici e nevoie să renunţăm şi ce e nevoie să reînvăţăm pentru a ne adapta noilor contexte de viaţă.
Dar așa cum sugerează cei de la TEDxCluj, nu e o provocare pentru oricine, ci doar pentru cei care recunosc nevoia de a reînvăţa aproape tot ce ştim despre lume și care au îndârjirea de a-și reface setul de valori şi reguli, de a-l adapta la schimbarea constantă din toate domeniile vieţii. Ești tu cel ales? 🙂
TEDxCluj este o formă de antreprenoriat social, un eveniment non-profit dar făcut de profesioniști, cu accent pe calitate și inovație. Și pentru că orice eveniment de calitate costă, și intrare la TEDx costă binișor, dar organizatorii promit un “spectacol de idei” pe măsură precum și bune oportunități de networking. Ia-ți biletul tău aici: http://tedxcluj.com/join/, ne vedem la TEDxCluj.
Referințe
-
BT Arena, Cluj-Napoca
Ultimii 10 ani au inspirat la TEDxCluj peste 10.000 de participanți și peste 230 de speakeri. vezi mai mult
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.