Tinerii profesioniști clujeni dobândesc abilități strategice legate de economia digitală, creând valoare în folosul lor și al comunității

507

O nouă grupă de tineri profesioniști clujeni a absolvit la sfârșitul lunii mai cursul de strategie pentru economia digitală, organizat la Cluj de Transilvania Executive Education, și realizat prin implicarea unor companii clujene de top.

Tinerii profesioniști absolvenți ai cursului au dobândit astfel noi perspective legate de strategie și economia digitală, în beneficiul lor și al comunității.

Pentru a afla mai multe detalii despre această inițiativă, rolul și impactul ei, am stat de vorbă cu Radu Orghidan, mentor în cadrul programului, și Horațiu Pop, proaspăt absolvent al cursului.

Un fel de preview al unui MBA, asemenea unui trailer de film

Cursul de strategie pentru o economia digitală este un fel de MBA (Master of Business Administration) în miniatură, un preview, un trailer al unui film, spune Radu Orghidan, unul dintre mentori. Permite familiarizarea cu niște cunoștințe și autori cu care nu te întâlnești ușor, și care se găsesc sintetizate și grupate în curricula cursului.

“La curs întâlnești oameni curioși și dornici să învețe. Ajungi să-ți dai seama cum se vede lumea din perspectiva MBA-ului, fără a trebui să treci prin cei doi ani în care noțiunile respective se studiază mult mai aprofundat.”, spune Radu Orghidan. “La finalizarea cursului, vei avea o nouă atitudine și perspectivă asupra lucrurilor”.

Cursanții vor aprecia realitatea holistică în detrimentul viziunii descriptive a învățământului tradițional. Iar combinația de cunoștințe și perspective asupra lucrurilor, creează valoare.

“Valoarea pe care o creezi vine din viziunea pe care o ai după ce ai terminat cursul. Iar această viziune continuă să se adapteze prin ceea ce devine obiceiul învățării continue și prin folosirea filtrului cognitiv care triază informațiile valoroase.”, spune Radu.

Gândire strategică, impact pentru comunitate

Așa cum notează Radu Orghidan, participarea la acest curs nu se rezumă doar la o perspectivă pur tranzacțională, în care să-ți mai adaugi o diplomă la CV. Într-un final, e vorba de valoare și impactul pe care absolvenții îl vor avea în comunitate, printr-o gândire strategică nouă.

“Cu cât mai mulți team leaderi și coordonatori de departamente reușesc să înțeleagă ce înseamnă leadership-ul, cultura organizațională, gândirea critică, lanțul valoric, economia de piață, breakeven point sau alte noțiuni cu care ne întâlnim în societatea în care trăim, cu atât vor putea lua decizii de business câștigătoare pe termen lung. Vor putea deveni modele sau vor putea influența direcțiile de gândire ale societății pentru o comunitate cât mai educată.”, spune Radu Orghidan.

Cursul de strategie pentru economia digitală este gândit pentru viitorii lideri ai mediului de business.

Profesioniștii din middle management, coordonatorii de echipă, coordonatorii de departamente sunt considerați cei mai potriviți pentru a participa la curs.

“Ar trebui să participe la acest curs în primul rând persoane care au trecut prin situații de business reale, nu proaspeți absolvenți. Atunci când ai experiență în domeniul tău de business, vei reuși să empatizezi și să înțelegi mai profund situațiile prezentate. Astfel vei reuși să absorbi mult mai bine noțiunile teoretice care, în loc să rămână abstracte, devin instrumente concrete, aplicabile în viața reală.”, spune Radu Orghidan.

Cel mai ușor este să înveți de la oameni care au experiență

Unul dintre absolvenții recenți ai cursului, este Horațiu Pop, Business Group Manager în cadrul AROBS Transilvania Software. 

Horațiu consideră cursul un next level față de training-urile făcute până acum, datorită persoanelor cu experiență dovedită, recunoscută internațional, care predau cursul.

“Analizând agenda cursului, văzând că sunt implicați profesori care predau cursuri pentru MBA-uri din întreaga lume și fiind interesat în direcția aceasta, am considerat acest curs un next level față de training-urile pe care le-am făcut până acum. Cel mai ușor este să înveți de la oameni care au experiență.”, spune Horațiu Pop, absolvent.

Motivația cea mai mare: “setea de a învăța lucruri noi, de a le experimenta și de a le transmite mai departe”

“Acest curs te învață să gândești, să folosești teorii și tool-uri strategice în organizarea informației și muncii tale ca leader, dar și a echipei cu care lucrezi, astfel încât să schimbi atât perspectiva ta cât și a celor din jur asupra lucrurilor care aduc valoare muncii tale. În strategie, ca și în afaceri, e vorba de o echipă, de o comunitate, cu care abia aștept să împărtășesc lucrurile învățate la acest curs.”, spune Horațiu Pop.

Un curs dezvoltat în parteneriat cu reprezentanții unor companii de top din Cluj

Programul a fost dezvoltat în parteneriat cu reprezentanți ai unor companii importante din Cluj-Napoca, printre care AROBS, AirportLabs, Brinel, Evozon, Endava sau Fortech, dar și peste 20 de reprezentanți ai comunității de alumni ai programului Executive MBA oferit de Transilvania Executive Education în Cluj-Napoca, împreună cu Universitatea Hull.

“TEE încurajează schimbul de idei și contribuie la construirea unei comunități care crede şi practică un leadership responsabil. Suntem alături de comunitatea de afaceri din România și construim împreună oportunități educaționale potrivite pentru nevoile lor. De mai bine de 6 ani, aducem expertiza academică internațională aici în Cluj, pentru a fi mai ușor de accesat și pentru a crea legături sustenabile între mediul de afaceri local ṣi comunitatea academică globală.”, spune Bianca Brotei, managerul operațional al Transilvania Executive Education. 

Printre invitații speciali în cadrul cursului se numără Tiberiu Moisa – Deputy CEO Banca Transilvania, Voicu Oprean – CEO AROBS, Alina Negru – GM Emerson, Gabi Cretu – CEO & co-fondator Evozon, Daniel Lar – Managing Director Yonder, Radu Orghidan – Vice Președinte Cognitive Computing Endava, Florian Sămărghiţan – Client Executive, Fortech, Cristina Mudura – Infrastructure & Services BU Transylvania Director, Brinel, ei contribuind și la conceptul acestui curs alături de echipa TEE.

Transilvania Executive Education a dat startul înscrierilor pentru cea de-a doua grupă de cursanți ai programului de strategie pentru o economie digitală, cursurile urmând să debuteze în data de 25 iunie 2021.

Înscrieri și mai multe detalii, aici: teecluj.ro/ro/cursuri-tee.html 

Referințe

tee
  • Regele Ferdinand 22-26, et. 3, Cluj Hub, Cluj-Napoca

Transilvania Executive Education (TEE) este un proiect educațional care reunește comunitatea academică și mediul de business din Cluj-Napoca și Transilvania. vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentIdei pentru Cluj: Centrul Bucureștiului a devenit pietonal în weekend-uri, din 29 mai. Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi în primul weekend.
Articolul următorStrategia verde a Clujului, consultări publice și dezbateri organizate de Clujul Sustenabil

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.