Curs de strategie pentru economia digitală la Cluj-Napoca, organizat de Transilvania Executive Education, dezvoltat în parteneriat cu reprezentanții unor companii de top din Cluj

473

Transilvania Executive Education din Cluj-Napoca a dat startul înscrierilor pentru cea de-a doua grupă de cursanți ai programului de strategie pentru o economie digitală, adresat managerilor și următoarei generații de lideri, un program dezvoltat în parteneriat cu reprezentanții unor companii de top din Cluj.

Printre invitații speciali în cadrul cursului se numără Tiberiu Moisa – Deputy CEO Banca Transilvania, Voicu Oprean – CEO AROBS, Alina Negru – GM Emerson, Gabi Cretu – CEO & co-fondator Evozon, Daniel Lar – Managing Director Yonder, Radu Orghidan Vice Președinte Cognitive Computing – Endava, Florian Sămărghiţan – Client Executive, Fortech, Cristina Mudura – Infrastructure & Services BU Transylvania Director, Brinel, ei contribuind și la conceptul acestui curs alături de echipa TEE.

Cursurile pentru cea de-a doua grupa vor debuta în data de 25 iunie 2021, cu un modul pe lună, timp de 4 luni. Fiecare modul va începe vineri după-amiază (4 ore) şi se termină sâmbătă seara (8 ore). La finalizarea cursului participanții vor primi o diploma internațională de la Universitatea Suffolk din UK, care acreditează acest program. 

Predat de experți și facilitatori internaționali și români, cursul va fi predat față în față, la Cluj-Napoca, iar anumite intervenții din partea speak-erilor internaționali vor fi realizate online. Folosind instrumente analitice, cursul este centrat pe dezvoltarea gândirii critice și pe crearea de strategii cu ajutorul cărora se pot mai bine evalua oportunitățile de business emergente.

Participanții au posibilitatea de a învăța cum să creeze valoare în economia digitală și cum să dezvolte o strategie de business de succes într-o economie globală tot mai interconectată și competitivă. Abordarea este una practică, centrată pe exerciții în timpul modulelor și studiu individual între sesiuni. 

Cursul se adresează middle managementului, coordonatorilor de echipă și coordonatorilor de departamente din companii. Pentru grupa care începe cursurile în iunie mai sunt doar câteva locuri disponibile. Înscrieri și mai multe detalii, aici: teecluj.ro/ro/cursuri-tee.html

“Strategia pentru economia digitală este un program care aduce o mare contribuție la identificarea și utilizarea de noi instrumente pentru a evalua situațiile prin care trece o companie. Utilizarea recurentă a acestor instrumente oferă o perspectivă mai bună în definirea strategiei companiilor și oferă, de asemenea, confortul luării deciziilor în situații de criză.”, spune Dan Mărginean, directorul operațional al uneia dintre cele mai importante companii IT locale din Cluj, cursant al programului.

Programul a fost dezvoltat în parteneriat cu reprezentanți ai unor companii importante din Cluj-Napoca, printre care AROBS, AirportLabs, Brinel, Evozon, Endava sau Fortech, dar si peste 20 de reprezentanți ai comunității de alumni ai programului Executive MBA oferit de Transilvania Executive Education in Cluj-Napoca, împreună cu Universitatea Hull

“Acest curs abordează situații pe care unii dintre noi am fost obligați să le învățăm în timpul pandemiei: digitalizare și noi stiluri de management. Managerii nu au acum altă opțiune decât să facă față acestei noi realități și, pentru a face acest lucru, trebuie să îi ajutăm și să investim în educația lor. Întregul program a fost conceput de profesioniști cu experiență, inclusiv de către absolvenții EMBA din comunitatea Transilvania Executive Education, care știu în mod direct cum o astfel de educație poate transforma managerii.”, spune Gabi Crețu, CEO & co-founder Evozon Systems.

Transilvania Executive Education (TEE) este un proiect educațional care reunește comunitatea academică și mediul de business din Cluj-Napoca și Transilvania. Își propune sa contribuie la dezvoltarea comunității de business locale și la facilitarea înțelegerii dinamicilor mediului de business global prin educație de calitate bazată pe dezvoltarea şi aplicarea gândirii critice și conectarea oportunităților locale cu piata internațională de idei. TEE oferă în Cluj-Napoca singurul program Executive MBA acreditat internațional din Transilvania.

Pentru mai multe detalii despre program și înscrieri, accesați pagina oficială a cursului: teecluj.ro/ro/cursuri-tee.html

Referințe

tee
  • Regele Ferdinand 22-26, et. 3, Cluj Hub, Cluj-Napoca

Transilvania Executive Education (TEE) este un proiect educațional care reunește comunitatea academică și mediul de business din Cluj-Napoca și Transilvania. vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentTelios Care, primul startup de telemedicină din Cluj-Napoca care se listează pe SeedBlink, evaluat la 5,5 milioane de euro
Articolul următorTEDxCluj 2021 confirmat pe 12 iunie, la BT Arena din Cluj-Napoca, în format hibrid

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.