Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca va fi deschis publicului în prima parte a lui 2023

919
Panoramă asupra orașului văzută din Turnul Pompierilor, Cluj-Napoca.

Lucrările de restaurare a monumentului istoric Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca au fost finalizate, iar în prima parte a anului 2023, obiectivul va fi deschis publicului.

Turnul va fi introdus în circuitul turistic, atât ca punct de belvedere – etajul superior permite vizualizarea unei panorame de 360° asupra orașului – precum și ca spațiu dedicat evenimentelor culturale.

Clădirea proaspăt reabilitată este inclusă în lista monumentelor istorice din România. Proiectul câștigător a fost selectat în urma concursului internațional de soluții „Turnul celor trei vârste” organizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România.

Prin măsurile de restaurare ale turnului s-au pus în valoare următoarele elemente de patrimoniu existente:

  • suprafețele originale ale zidăriei și finisajelor turnului medieval;
  • detaliile de piatră cioplită ale turnului medieval, mai ales gurile de tragere și ancadramentele;
  • înscrisurile și desenele de epocă pe suprafața pereților;
  • porțiunea drumului de strajă a fost reabilitată astfel încât să se adapteze refuncționalizarea accesului și circulației istorice la cerințele de astăzi;
  • au fost puse în valoare golurile laterale din interiorul turnului;
  • s-a înlocuit piramida de sticlă cu un nou segment alcătuit din două nivele, unul închis cu sticlă și unul deschis, care permite accesul publicului și vizualizarea unei panorame de 360° asupra orașului;
  • pentru ușurarea accesibilității vizitatorilor în turn inclusiv a persoanelor cu dizabilități s-a montat un ascensor de persoane, alături de o nouă scară de vizitare.

Traseul de vizitare este gândit să se realizeze prin intermediul unui ascensor de persoane, care accesează partea superioară a turnului, de unde se poate coborî la nivelele inferioare prin intermediul unei scări nou propuse, parcurgându-se în acest fel etapele istorice ale turnului.

În prezent se derulează procedurile de recepție și se lucrează la digitizarea obiectivului de patrimoniu / conservarea digitală, utilizând scanare laser 3D.

Referințe

turnul-pompierilor-cluj-1
  • Strada Tipografiei, Cluj-Napoca

Turn monument istoric, introdus în circuitul turistic ca și punct de belvedere și ca spațiu pentru evenimente culturale. vezi mai mult

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentRevelion 2023 “all inclusive” cu Spa, lângă Cluj-Napoca
Articolul următorAbonamentele la sala de sport pentru angajați vor fi deductibile pentru companii, în limita unei sume anuale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.