Turnul Pompierilor este deschis pentru vizitare publicului, accesul fiind gratuit

2817

Începând cu data de 20 martie, Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca este deschis pentru vizitare publicului, accesul fiind gratuit. Programul de vizitare este următorul: de luni până duminică în intervalul 10:00-20:00, iar joia, programul este și mai lung, în intervalul 10:00-22:00.

Din 2017, Primăria Cluj-Napoca a început un proces amplu de reabilitare a Turnului, prin care a fost reparată toată structura turnului iar acoperișul de sticlă a fost înlocuit de o terasă cu rol de observator urban.

Lucrările de restaurare a monumentului istoric Turnul Pompierilor din Cluj-Napoca au fost finalizate în decembrie 2022, iar începând cu 20 martie, turnul a fost introdus oficial în circuitul turistic, atât ca punct de belvedere – nivelul superior permite vizualizarea unei panorame de 360° asupra orașului – precum și ca spațiu dedicat evenimentelor culturale.

Expoziția de deschidere include obiecte specifice pompierilor de la sfârșitul secolului XI și până în prezent, realizată cu sprijinul ISU Cluj – Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Proiectul câștigător de modernizare a clădirii a fost selectat în urma Concursului internațional de soluții „Turnul celor trei vârste” organizat de Primăria Cluj-Napoca în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România. Implementarea a fost realizată cu fonduri europene.

Revitalizarea Turnului Pompierilor din Cluj a urmărit restaurarea celor două vârste patrimoniale ale turnului (medievală și de sec. XIX) și propunerea unei a treia vârste, contemporane și mai ales reversibile, spune Vlad Sebastian Rusu, arhitectul a cărui firmă a câștigat concursul pentru reabilitarea turnului.

Turnul Pompierilor devine cel de-al șaselea obiectiv al Centrului de Cultură Urbană al Primăriei Cluj-Napoca, alături de Casino Centrul de Cultura Urbana din Parcul Central, Turnul Croitorilor Centrul de Cultură Urbană Cluj, Centrul pentru Tineret Cluj-Napoca și cinematografele Cinema Dacia Cluj și Cinema Mărăști.

Referințe

turnul-pompierilor-cluj-1
  • Strada Tipografiei, Cluj-Napoca

Turn monument istoric, introdus în circuitul turistic ca și punct de belvedere și ca spațiu pentru evenimente culturale. vezi mai mult

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentMasteranzii de artă digitală de la Facultatea de Teatru și Film Cluj își prezintă lucrările în expoziție
Articolul următorZiua Mondială a Apei marcată la Cluj prin informări și dezbateri având ca temă râul Someș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.