Clujenii de la AROBS achiziționează Nordlogic, o companie fondată tot la Cluj

92

AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță preluarea integrală a Nordlogic, grup de companii local specializat în dezvoltarea de produse și platforme software personalizate, cu birouri în Cluj-Napoca, Oradea și Seattle, SUA.

În urma finalizării tranzacției, AROBS își va extinde echipa din cadrul diviziei de Software Services prin integrarea a peste 60 de programatori, testeri și consultanți în dezvoltare software. Grupul AROBS își va consolida, astfel, prezența la nivelul regiunii Transilvania și în vestul României, precum și în America de Nord. 

Suntem încântați că o nouă companie antreprenorială românească, fondată tot în Cluj, a decis să se alăture AROBS și să contribuie la obiectivul nostru pe termen lung, și anume transformarea grupului în cel mai mare jucător internațional al industriei de IT, cu servicii și produse inovatoare, pornit din Cluj. Andrei și Ovidiu sunt doi antreprenori excepționali, cu care împărtășim aceeași viziune cu privire la potențialul de creștere și dezvoltare al Nordlogic. Le mulțumesc că au ales să își unească forțele cu noi, le urez bun-venit în Grupul AROBS atât lor, cât și echipei Nordlogic și sunt încrezător că împreună vom implementa multe proiecte de succes. Această tranzacție este în linie cu strategia noastră de dezvoltare pentru următorii ani, bazată pe o activitate intensă de M&A. Într-un timp relativ scurt, am reușit să realizăm trei tranzacții, dar vom continua să căutăm și să identificăm noi oportunități, respectiv companii care pot diversifica activitatea noastră și care își doresc să se dezvolte alături de noi,” a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

Pentru realizarea acestei tranzacții, AROBS va utiliza o parte din capitalul atras de la investitorii BVB în timpul plasamentului privat pentru acțiunile sale, care a avut loc în luna octombrie 2021, precum și finanțare bancară.

Nordlogic a fost fondat în anul 2006, în Cluj-Napoca, de doi antreprenori români, Andrei Olariu și Ovidiu Codreanu, foști colegi de liceu și facultate. De-a lungul celor 17 ani de existență, Nordlogic a dezvoltat și implementat aplicații web și cloud, precum și software bazat pe familia de tehnologii Microsoft pentru clienți locali și internaționali din Europa, Marea Britanie, Israel și SUA. Clienții Nordlogic activează în industrii diverse, precum servicii financiare, tehnologie, manufactură, media, domeniul medical, organizații non-profit, etc. În 2021, grupul Nordlogic a înregistrat venituri consolidate de aproximativ 9,7 milioane de lei. Managementul companiei va fi asigurat în continuare de Andrei Olariu (CEO), Ovidiu Codreanu (COO) și Ciprian Sorlea (CTO).

Suntem bucuroși să devenim parte din echipa AROBS, acesta fiind un pas extrem de important în evoluția Nordlogic. Credem că sinergiile pe care intrarea Nordlogic în grupul AROBS le va aduce ne vor ajuta să creștem în ritm accelerat. Pentru noi, AROBS a fost un partener firesc în momentul în care am avut în vedere dezvoltarea prin intermediul unei tranzacții M&A, datorită unei lungi relații atât la nivel profesional, între firme, cât și la nivel personal. Apartenența la grupul AROBS ne face mai puternici și competitivi, iar planul este să continuăm să livrăm servicii și produse de înaltă calitate și, în același timp, să ne extindem echipa de specialiști, competențele și portofoliul de clienți,” a declarat Andrei Olariu, cofondator și CEO al Nordlogic.

Aceasta este cea de-a treia tranzacție realizată de AROBS de la anunțul de listare pe Bursa de Valori București, după achiziționarea Berg Software Timișoara la finalul anului 2021 și Enea Software Development Services din aprilie 2022. Totodată, este cea de-a șaptea tranzacție realizată de companie în ultimii patru ani.

logo-arobs

AROBS Transilvania Software furnizează soluții și produse IT din 1998 și este printre puținele firme cu capital 100% românesc din… vezi mai mult

Articolul precedentManuscrito din Cluj câștigă premiul cel mare al Innovation Labs ediția 2022
Articolul următorMera World Music, un festival pentru toate vârstele, combinând tradiții locale și muzica lumii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.