Clujenii de la AROBS își lansează filială în Polonia, AROBS Polska, prin achiziția unei companii locale

68

AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, lansează AROBS Polska în urma achiziționării cu succes a unei participații majoritare de 94% în SYDERAL Polska. AROBS Polska are o echipă de peste 30 de specialiști în dezvoltarea de produse și tehnologii pentru aplicații prin satelit pentru comunicare cuantică și optică, stocare și procesare de date, mecanisme prin satelit și instrumente de control.

Integrarea afacerii și comunității SYDERAL Polska în cadrul grupului și lansarea acesteia sub numele de AROBS Polska reprezintă un pas semnificativ în strategia noastră de dezvoltare pe termen mediu și lung. Avem în vedere continuarea investițiilor în compania noastră poloneză și pe creșterea AROBS Polska pentru a deveni una dintre cele mai reprezentative companii de tehnologie aerospațială din Polonia și, împreună cu AROBS Engineering, setarea AROBS ca partener de referință pentru întreaga industrie spațială europeană și nu numai. Pentru un grup de tehnologie ca AROBS, inovația este esențială pentru succes. Prin integrarea de noi companii și arii de expertiză, îmbunătățim constant serviciile și soluțiile noastre pentru clienți și pentru a răspunde mai bine nevoilor în continuă schimbare ale pieței”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.

AROBS Polska va continua să lucreze în cadrul unor proiecte și produse pentru Agenția Spațială Europeană (ESA) și piețele aerospațiale comerciale. În plus, integrarea în grupul AROBS aduce noi oportunități pentru compania poloneză de a participa la proiecte mai complexe pe piața aerospațială, automotive și sisteme embedded, alături de AROBS Engineering, care este, de asemenea, specializată în domeniul aerospațial, maritim, sisteme embedded pentru dispozitive medicale și electronice de larg consum.

Alăturarea la familia AROBS a fost cel mai important pas pentru SYDERAL Polska de la lansarea companiei noastre. Am câștigat un partener puternic, pregătit să susțină viziunea actuală a companiei noastre și să creeze noi oportunități pentru noi datorită sinergiilor cu AROBS Engineering. Schimbarea numelui în AROBS Polska este un pas firesc care contribuie la consolidarea imaginii întregului brand AROBS pe piața tehnologiei spațiale. Din perspectiva companiei noastre, este un semnal important pentru partenerii actuali și viitori că AROBS Polska face parte dintr-un grup mare și stabil axat pe tehnologie, a cărui cheie a succesului a fost construirea încrederii și cooperării pe termen lung cu clienții săi”, a declarat Michal Drogosz, CEO al AROBS Polska.

În februarie anul acesta, AROBS a anunțat semnarea tranzacției pentru a achiziționa participația majoritară în SYDERAL Polska, o mutare strategică pentru compania de tehnologie românească, pe de o parte prin intrarea pe o nouă piață, iar pe de altă parte, prin consolidarea expertizei de business în tehnologia aerospațială. Managementul AROBS Polska va continua să fie asigurat de Michal Drogosz, actualul CEO, care este și acționar al companiei cu o participație de 6%.

AROBS Transilvania Software este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 6 decembrie 2021. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 837 milioane de lei.

Referințe

logo-arobs

AROBS Transilvania Software furnizează soluții și produse IT din 1998. vezi mai mult

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentQ Vision: Operația de cataractă și recuperarea vederii clare cu tehnici avansate
Articolul următorFosta fabrică Clujana se redeschide sub o altă formă, ca și spațiu de spectacole de teatru imersiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.