Danube Energy+, program pentru tinerii cu idei de transformare a sistemului energetic într-unul verde

107
Foto: Danube Transnational Programme

Danube Energy+ este un proiect care se desfășoară în 9 țări europene (Bulgaria, Cehia, Croația, Germania, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina) și vizează orice entuziast până în 35 de ani cu idei de transformare a sistemului energetic într-unul verde. Proiectul cu o durată de 3 ani își propune să accelereze dezvoltarea unor startup-uri inovatoare în regiune care să contribuie la transformatoare durabilă a sistemului energetic.

Sunt eligibile persoanele sau echipele care propun soluții din zone precum stocarea de energie, rețele electrice inteligente, energie pentru transport și mobilitate, orașe și clădiri inteligente, eficientizarea energiei, energie regenerabilă sau integrată în economia circulară.

Ideile propuse trebuie să aibă potențialul de a fi dezvoltate la scară internațională și să rezolve o problemă curentă din zona energetică. Conform grilei de evaluare a proiectului european, obțin puncte suplimentare ideile care au un fundament științific și nu au fost integrate deja într-un produs sau serviciu comercial.

Asociația Centrul Startup Transilvania invită toți tinerii sub 35 de ani din România, cu idei inovatoare din domeniul energiei verzi să aplice la program, înscrierile se fac aici până pe 6 mai 2020.

Propunerile candidaților vor fi evaluate de o echipă de experți care vor selecta 10 dintre acestea pentru programul de pre-accelerare. Acesta va începe în data de 13 mai, se va desfășura online, timp de 2 săptămâni și va include sesiuni de mentorat de business, cu accent pe dezvoltarea unui model de business, vânzări și pitching și se va încheia cu o sesiune de tip Demo Day în cadrul căreia participanții la program vor susține câte o scurtă prezentare a ideii de business.

“Avem resurse energetice limitate, iar tot mai multe companii își orientează eforturile spre programe de sustenabilitate în acest domeniu, ceea ce este mai mult decât îmbucurător. Rămân însă și zone neexplorate, precum ideile generate de tineri entuziaști, la fel de valoroase, dar care nu sunt vizibile pe piață doar pentru că aceștia nu au experință de business și nu au găsit o modalitate de a le transpune într-un proiect de acest fel. Danube Energy+, un proiect de pre-accelerare derulat și în România, le pune la dispoziție resursele de a face saltul de la idee la un potențial business de succes. Încurajăm studenți, chiar liceeni, dar și alte persoane până în 35 de ani care vor să contribuie la transformarea energetică durabilă să se înscrie în program”, afirmă Marian Rusu, coordonatorul proiectului.

În fiecare dintre cele 9 țări au fost selectați parteneri ai programului care au rolul de a crea un sistem de învățare și cooperare între administrațiile publice regionale, universități, IMM-uri și companii din domeniul energetic. Un set de bune practici, modele de business și studii de caz din regiune va sta la baza schemei de învățare din cadrul programului de pre-accelerare pentru tinerii admiși în program. La nivel regional vor fi selectați 90 de tineri inovatori din domeniul energetic (individual sau ca echipe).

Asociația Centrul Startup Transilvania este partenerul Danube Energy+ în România. Alături de alte 8 entități europene și 7 parteneri strategici asociați – organisme strategice de cooperare cu administrațiile publice regionale, Startup Transilvania are misiunea de a coordona evoluția tinerilor inovatori selectați, de a dezvolta și implementa programul de pre-accelerare la nivel național, de a coopera cu părțile interesate în cadrul ecosistemelor regionale pentru susținerea politicilor europene.

Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedent#rebootHoReCa: program de susținere a startup-urilor care ajută industria ospitalității să-și revină din criză
Articolul următorEchipa Donescu din Cluj, printre câștigătorii hackathon-ului pan-european #EUvsVirus

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.