Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj, unitate spitalicească aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, dispune de un departament nou de urologie.
Noua structură este poziționată în cadrul Ambulatoriului Integrat de pe str. Moților 19, și este dotată cu un ultrasonograf modern, de ultimă generație, dar și cu un car de endoscopie urologică. Dotările permit efectuarea de intervenții urologice minim-invazive, cu o durată de spitalizare cuprinsă între 2 și 7 ore, în regim de spitalizare de zi.
Noul departament simplifică activitatea medicală și crește semnificativ accesul pacienților cu afecțiuni mai puțin grave ale aparatului urinar. Aceștia din urmă vor beneficia de servicii medicale performante, asigurate de o echipă medicală specializată, într-un timp foarte scurt și în condiții de maximă siguranță.
În perioada imediat următoare, aici vor fi realizate intervenții precum: uretrocistoscopie, extragerea corpilor străini de la nivelul aparatului urinar inferior prin abord endoscopic, extragerea litiazei vezicale de dimensiuni reduse. De asemenea, vor fi efectuate biopsii ale formațiunilor tumorale uretrale / vezicale cu pensa la rece, puncții biopsii prostatice pentru formațiuni tumorale prostatice, precum și mici intervenții chirurgicale.
Lucrările de modernizare și dotare au costat peste 380.000 lei, banii fiind asigurați atât din bugetul Consiliului Județean Cluj cât și din fondurile proprii ale spitalului.
Referințe
-
Calea Moților, nr. 19, Cluj-Napoca
Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca este cea mai mare și complexă unitate ambulatorie din România. vezi mai mult
-
Strada Iuliu Moldovan, nr. 23, Cluj-Napoca
Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca este un spital monospecialitate inaugurat in anul 1970, in centrul istoric si universitar al… vezi mai mult
Îți facem povestea cunoscută prin comunicate de presă, articole și postări pe social media care rezonează cu publicul tău țintă, conținut distribuit prin intermediul rețelei noastre de parteneri.
Servicii Cluj
Catalogul producătorilor clujeni.