Testări gratuite Babeş Papanicolau / HPV și mamografii, cu unități mobile de screening, la Cluj

321

În perioada 6 – 31 martie 2023, Consiliul Județean Cluj și Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca derulează două campanii ce vizează prevenția, respectiv depistarea precoce a cancerului de col uterin și a celui de sân.

Activitățile de testare gratuită pentru cancerul de col uterin și pentru cel de sân se vor desfășura cu ajutorul a două unități mobile aparținând Institutului Oncologic, pe esplanada stadionului Cluj Arena. Testarea va avea loc de luni până vineri, între orele 8:30 și 20:00.

Testări gratuite Babeş Papanicolau / HPV

În ceea ce privește testarea pentru prevenirea și depistarea cancerului de col uterin, persoanele interesate pot apela, pentru programări și informații, numărul de telefon 0215.277.598, disponibil de luni, 27 februarie a.c., de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 – 18:00.

În cazul acestui tip de testare grupul țintă îl reprezintă femeile cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani care au domiciliul în oricare dintre județele Cluj, Bihor, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bistrița-Năsăud.

Mamografii gratuite

Mamografiile gratuite se adresează femeilor cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani care locuiesc în cele șase județe ale regiunii Nord-Vest: Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

Pentru a beneficia de aceste proceduri medicale este necesară efectuarea unei programări prealabile la numărul de telefon 0758.621.395, de luni până vineri, între orele 08:30 – 16:00.

Cele două campanii fac parte din cadrul a două proiecte cu finanțare europeană al căror beneficiar este Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca.

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentExperiență turistică la Timișoara: de la 1 martie se reia transportul public pe Bega cu cele 7 vaporașe
Articolul următorUn an de la începerea războiului din Ucraina, comemorat la Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.