Wolfpack Digital se implică în sprijinul sănătății mintale, prin dezvoltarea de soluții digitale

0
126

Agenția clujeană Wolfpack Digital, focalizată pe designul și dezvoltarea produselor digitale web și mobile, se implică în accesibilizarea tratamentelor de sănătate mentală prin intermediul aplicațiilor mobile și încurajează integrarea persoanelor stigmatizate prin produse digitale. 

Sănătatea mentală are un rol important în misiunea companiei, având ca țel sprijinirea inițiativelor care doresc să reducă impactul stigmatizării asupra persoanelor cu boli mintale, oferind și construind instrumente digitale care pot ușura acest proces, în zona de mindfulness, digitalizare a tratamentelor, managementul stresului sau a depresiei etc.

E-Mental Health Hackathon

În luna martie, Wolfpack Digital a organizat un hackathon național de generare de soluții în ecosistemul sănătății mentale, E-Mental Health Hackathon, în colaborare cu Centrul de Inovare în Sănătate HIVE al Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca.

Echipa Wolfpack Digital și HIVE Innovation a implicat ca membri ai juriului personalități naționale din domeniul sănătății mentale – Prof. Mircea Miclea (profesor și director al Centrului de Psihologie Cognitivă Aplicată), Dr.  Mihai Bran (psihiatru, psihoterapeut și unul dintre fondatorii Platformei de telemedicină ATLAS), Valentin Bejan (co-fondator și director de inovație al Health Tech Hub – Copenhaga).

Aceștia au selectat ideile câștigătoare (SOBER PROTECT – sprijin de sobrietate pentru persoanele care se recuperează din dependențe și TherAmi – aplicație de management al terapiei pentru psihologi și psihiatri), generate de echipele interdisciplinare de studenți din multiple țări europene.

Viziunea CEO-ului Wolfpack Digital

Implicarea Wolfpack Digital în sprijinul sănătății mintale reflectă viziunea CEO-ului Georgina Lupu Florian, de a reuni interesele și abilitățile sale în IT, psihologie, asistență medicală, design și managementul afacerilor. 

Am avut un moment înainte de a înființa compania Wolfpack Digital în care am explorat ideea de a deveni  psihoterapeut, astfel că am început un program de formare în acest sens și am înțeles care sunt provocările, dar și beneficiile în a urma un asemenea traseu profesional. În final am decis să rămân în zona tehnică la acel moment, și nu aș fi crezut niciodată că fondând propria companie de IT voi avea ocazia să folosesc atât de mult anumite abilități care sunt strâns legate de psihologie. Renunțarea la formarea în psihoterapie a fost o alegere dificilă, dar în adâncul meu am știut mereu că voi reveni către psihologie la un moment dat și iată că prin fondarea Wolfpack Digital am reușit acest lucru, deoarece avem un impact real în zona de sănătate mintală., spune Georgina Lupu Florian.

CEO-ul Wolfpack Digital, Georgina Lupu Florian

Deși este inginer de telecomunicații la bază, Georgina este pasionată de psihologie încă din copilărie. Greu de spus ce a contribuit mai mult la această pasiune – exemplul tatălui ei, curiozitatea față de funcționarea creierului celorlalți, încercarea de echilibra controlul și aventura.

Ca doctorand în cotutelă între Universitatea Tehnică și Facultatea de Psihologie de la Universitatea Babeș Bolyai, Georgina se concentrează pe decodarea creierului, mai exact pe recunoașterea de modele în identificarea emoțiilor. 

Înainte să organizeze propriul hackathon, E-Mental Health Hackathon, Wolfpack Digital s-a implicat în peste 15 hackathoane, acestea fiind oportunitățile optime pentru a crea colaborări multidisciplinare, dar și de explorare a problemelor și generare de soluții. 

Wolfpack Digital are o echipă de peste 60 de profesioniști în Cluj-Napoca, aflată în creștere, și lucrează în parteneriat cu startup-uri și companii mari din întreaga lume pentru a dezvolta aplicații în domenii precum healthtech, fintech, IoT, transporturi sau frumusețe.

Articolul precedentTradiții culinare armenești la Pensiunea Lacul Știucii din județul Cluj
Articolul următorJazz în Apuseni: Smida Jazz Festival 2021 va avea loc între 20-21 august, în Parcul Natural Apuseni