Hotel Armenopolis – o casă armenească de la 1762 a devenit o oază barocă de relaxare pentru turiști, în Gherla

4850

De doi ani, o casă armenească de la 1762 din Gherla (fostul Armenopolis) a devenit o oază barocă de liniște și relaxare pentru turiști. Amplasată în centrul orașului Gherla, casa, acum transformată în Boutique Hotel Armenopolis, își întâmpină turiștii cu un aer boem, boltele, pianul aflat la intrare și piesele de mobilier din lemn masiv transportând vizitatorii în vremurile de demult.

Construită la 1762 de către o familie de armeni, casa este localizată pe strada principală a orașului, aproape de kilometrul 0 al localității, Catedrala Armenească. Casa a avut inițial destinație de locuit, dar pe la 1800 a fost vânduta unor evrei și din momentul acela a funcționat ca și școală evreiască. Ulterior, după venirea comuniștilor, casa a fost naționalizată și ultima ei destinație a fost sediul UCECOM din Gherla.

Poarta Hotel Armenopolis, renovată.

În urmă cu cinci ani, proprietarul actual a cumpărat casa de la un moștenitor. Casa era în paragină, acoperișul era complet distrus, iar în curte erau niște cotețe de porci.

Fiind monument istoric, conform principiilor pe care se bazează autorizația de construire, am început să renovăm casa. Am păstrat structura neschimbată, aspectul exterior neschimbat. Am încercat acolo unde s-a putut să reparăm piatra care a stat la baza construcției., spune proprietarul actual al casei și managerul hotelului.

Clădirea hotelului, văzută din curtea interioară.

Acoperișul a fost mansardat, dobândind astfel și o utilitate practică, prin noi spații de cazare. În curte a fost construit un foișor și un Spa cu saună, jacuzzi și sală de masaj.

Camere și sală de mese în stil baroc. Spa și facilități moderne.

Hotel Armenopolis, Gherla – cameră dublă, în stil baroc.

Casa armenească de la 1762 oferă acum turiștilor patru camere duble cu pat matrimonial și opt camere single.

Am încercat să păstrăm specificul casei, stilul baroc, și atunci și camerele sunt în așa fel  mobilate încât să fie conforme cu acest stil, dar în rest (baia, dușul, etc.) totul este modern, cu tot ceea ce înseamnă un confort al zilelor noastre.”, spune managerul hotelului.

Pe langa serviciile hoteliere, care includ micul dejun, hotelul oferă și servicii de Spa.

Pentru cei care doresc, hotelul organizează și evenimente în salonul de servit masa, pentru 25-30 de persoane, iar în cramă pentru până la 40 de persoane.

Într-un tratat de arhitectură armenească, bolta din salonul în care servește micul dejun a fost declarată cea mai frumoasă boltă din Gherla.
Turiștii se pot bucura de jacuzzi, saună și servicii de masaj la Hotel Armenopolis.
Crama Hotelului Armenopolis, un spațiu ideal de organizare de evenimente până la 40 de persoane.

Pe lângă serviciile hoteliere și Spa, hotelul oferă la cerere și un tur ghidat al catedralei armenești din Gherla și tururi de cunoaștere a împrejurimilor.

Gherla ca și oraș turistic

Panoramă Gherla. Foto: Visit Armenopolis

Gherla este per ansamblu un oraș interesant din punct de vedere turistic, deși foarte puțin cunoscut. Construit în stil baroc, orașul a fost înființat de armeni în secolul al XVIII-lea, primind la vremea respectivă numele de Armenopolis.

Gherla este singurul oraș din România care a fost construit după un plan prestabilit și a cărui construcție s-a păstrat până în prezent. Faptul că stilul baroc domină se datorează pătrunderii stilului baroc în Transilvania o dată cu fondarea Gherlei de către coloniștii armeni, veniți din Moldova la inițiativa și cu permisiunea Curții Imperiale de la Viena.

Anul construcției unei case armenești din Gherla, marcat pe frontispiciul clădirii. Foto: Cluj.info

Construcțiile înălțate în a doua jumătate a secolului XVIII-lea au fost realizate conform unor tipare în care elementele de planimetrie locală transilvăneană, dar și cele tipice Austriei superioare sau Boemiei, au primit un adaos decorativ de factură barocă.

Nu multă lume știe că în Gherla se află și cea mai mare catedrală a armenilor catolici din lume, o catedrală în care se poate vedea și un tablou impresionant pictat de Rubens.

Tablou pictat de Rubens, în Catedrala Armeano-Catolică din Gherla. Foto: Ținutul Fluturelui Albastru

Prima biserică ridicată de armeni este Biserica Solomon, aflată pe strada Cloșca. O altă biserică importantă a Gherlei este biserica armeano-catolică Sfânta Treime, a cărei construcție lasă să se vadă că face parte dintr-un plan prestabilit pentru zona pieței centrale. 

Biserica Solomon este cea mai veche biserică armeano-catolică din Transilvania, totodată prima biserică de piatră din Gherla, construită între anii 1723 şi 1724. Foto: Visit Armenopolis

Tot în Gherla există o sinagogă construită de evreii care au imigrat în Gherla, și în plus multe alte biserici, Gherla fiind unul dintre orașele cu cel mai mare număr de biserici pe cap de locuitor.

Gherla este celebră și pentru penitenciarul din localitate, care funcționează într-o fostă cetate, Cetatea Martinuzzi, construită în 1540, la ordinul episcopului de Oradea Gheorghe Martinuzzi, totodată cancelar și vistier la Curtea Regală maghiară.

În împrejurimile Gherlei se găsesc mai multe rezervații naturale, printre care cele mai importante fiind cea de la Lacul Știucilor și Stufărișul de la Sic, care este a doua suprafața ca mărime acoperită cu stuf după Delta Dunării. 

Rezervația naturală Lacul Știucilor, singurul lac natural din Transilvania care nu a suferit nicio influență negativă semnificativă umană, este cel mai adânc lac natural dulce din interiorul țării. Foto: Cluj.info

De asemenea, la 5 km de Gherla se află mănăstirea Nicula, unul dintre cele mai importante obiective în turismul religios și de pelerinaj, renumită prin icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni.

Pentru cei care doresc să facă tratamente balneare, la aproximativ 10 km de Gherla, la ieșirea din comuna Sic, există o “sărătură” așa cum o numesc localnicii, o piscină naturală, cu apă foarte sărată și amenajată pentru baie.

“Sărătura” de la Sic. Foto: Cluj.info

Gherla oferă turiștilor un farmec aparte, liniște, siguranță și lipsă de aglomerație. Nu sunt probleme cu locurile de parcare și nici cu găsirea de locuri la o terasă. În Gherla veți găsi restaurante decente, unele chiar frumoase, prețurile fiind mult mai mici decât la Cluj, iar serviciile fiind comparabile.


baile-tusnad-panorama
  • Strada Ciucaș 62, Băile Tușnad, Județul Harghita

Băile Tușnad și împrejurimile face parte din cele 7 destinații de ecoturism din România. vezi mai mult

clujhub
  • Strada Regele Ferdinand 22-26, Cluj-Napoca

ClujHub este cel mai mare spațiu coworking și evenimente din Cluj-Napoca. vezi mai mult

o-galerie-de-arta

Lucrări de artă la preț de atelier. vezi mai mult

Cinema-Teatru-Florin-Piersic

Cinema-Teatru Florin Piersic este cotat la categoria 1, are un număr de 729 de locuri, sunet Dolby Stereo. vezi mai mult

techsylvania-2023
  • Cluj Innovation Park, Str. Tiberiu Popoviciu, Cluj-Napoca
  • 25 iunie 2025
  • 26 iunie 2025

Techsylvania este cea mai mare platformă de creștere prin tehnologie din România și unul dintre cele mai semnificative evenimente de… vezi mai mult

asociatia-nuca-cluj
  • Cluj-Napoca

NUCA este o organizație apolitică și non-profit. Cel mai puternic crez al nostru este că toate animalele au dreptul la… vezi mai mult

TC_logo
  • Strada Tăietura Turcului 47, Cluj-Napoca

Telios Care aduce în România mai mult 25 de ani de experiență din SUA în servicii de îngrijire medicală la distanță.… vezi mai mult

spitalul-cfr-cluj

Spitalul Clinic CFR Cluj-Napoca este o unitate spitalicească emblematică atât prin istoricul său, cât şi prin adrele medicale de excepţie,… vezi mai mult

neurochirurgie.1_f

Clinica de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj vezi mai mult

Colegiul Tehnic Anghel Saligny Cluj-Napoca
  • Bulevardul 21 Decembrie 1989 128-130, Cluj-Napoca

Colegiul Tehnic “Anghel Saligny” Cluj-Napoca se constituie într-o organizație educațională europeană, complexă și modernă. vezi mai mult


centru-echitatie-daksa

Centrul de echitație este situat la 2 km de Cluj, într-o zona colinara împădurită ce urca pe picioare de munte… vezi mai mult

Wolfpack-Digital-Logo-Horizontal-Black-Sunset (1)
  • Strada Emil Racoviță 37, Cluj-Napoca

Wolfpack Digital este o agenție premiată care creează și dezvoltă aplicații web și mobile start-to-end. vezi mai mult

1 2 3 8

Servicii Cluj

Catalogul producătorilor clujeni.

Articolul precedentCasa Jocului, primul centru independent de arte comunitare din România, o altfel de școală, atât pentru copii cât și pentru adulți
Articolul următorFlorin Pop, business angel, se alătură startup-ului BOOKR ca și board advisor și lead investor

1 COMENTARIU

  1. Bravo, o lucrare foarte importantă despre Armeni din Gherla, când eram in tara am vizitat orașul si am fost foarte mandru de națiunea mea. Asta sa intamplat intre 1965 si 1969, cand prieteni de Electromontaj Cluj m-au dus la Gherla. Lucram la Trustul Electromontaj Bucuresti. Am plecat in tara in 1970

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.